În timpul sezonului cald, majoritatea femeilor optează pentru ținute confortabile, completate de o pereche stilată de sneakers. Dintre toate opțiunile de încălțăminte pentru vară, cele mai multe femei preferă să poarte sneakers, datorită versatilității lor și a confortului pe care îl oferă. O pereche clasică de sneakers poate fi purtată la o varietate de piese vestimentare, cum ar fi leggings, blugi, dar și pantaloni scurți. Dacă preferați stilurile casual, semi-casual și athleisure, atunci vara aceasta trebuie să vă actualizați colecția de pantofi cu o nouă pereche de sneakers la modă.
Publicitate
Piciorul și glezna sunt formate din 26 de oase, 33 de articulații și peste 100 de mușchi, ligamente și tendoane. Picioarele sunt responsabile pentru susținerea greutății corporale, dar și a impactului tuturor activităților zilnice, cum ar fi statul în picioare, mersul pe jos, activitățile fizice sau alergatul. Când corpul nostru nu primește sprijinul de care are nevoie, picioarele noastre vor avea de suferit. Sprijinul neadecvat provoacă vezicule, bătături, monturi, dureri de picioare, dar și dureri de genunchi și de spate, deoarece celelalte părți ale corpului trebuie să compenseze excesiv.
Purtarea unei perechi de sneakers care vi se potrivesc corect poate ajuta la prevenirea tuturor acestor probleme. Când vine vorba de încălțăminte, majoritatea femeilor au încetat să își mai sacrifice confortul de dragul stilului. Cu atât de multe opțiuni grozave de sneakers disponibile în prezent, vă puteți bucura de cel mai înalt nivel de confort, dar și de un stil grozav. Oricât de frumoși ar fi pantofii cu toc înalt, cu siguranță nu reprezintă cea mai potrivită alegere atunci când vă așteaptă o zi încărcată.
În schimb, puteți opta pentru cei mai la modă sneakers ai anului 2023, cum ar fi sneakers albi care nu se vor demoda niciodată, sneakers în nuanțe neutre, sneakers negri sau sneakers din piele naturală. Alegeți branduri renumite precum Rieker, Gino Rossi, Sergio Bardi, Lasocki sau mizați pe cele mai populare branduri cum ar fi Puma, Adidas sau New Balance.
La achiziționarea unei perechi de sneakers, asigurați-vă că optați pentru un model care vă asigură o potrivire adecvată și vă amortizează glezna pentru a reduce stresul asupra tendonului lui Ahile. Partea superioară poate fi realizată din plasă, piele sau material sintetic, însă pe timpul verii sunt cele mai recomandate modelele din plasă, care permit o mai bună ventilație. Asigurați-vă că degetele de la picioare beneficiază de suficient spațiu și că vârful pantofilor este rotund, pentru a preveni monturile. Talpa exterioară ar trebui să fie prevăzută cu caneluri pentru a menține tracțiunea.
Optați pentru un branț moale și spongios, care vă oferă suport pentru picioare. Branțurile detașabile sunt cele mai grozave, deoarece se pot spăla și usca cu ușurință. Lațimea și lungimea unei pereche de sneakers sunt iarăși criterii foarte importante. Modelele prea largi sau prea înguste vă pot provoca vezicule și monturi dureroase. În plus, vârful pantofilor care nu este suficient de înalt sau suficient de spațios pentru degetele de la picioare poate provoca tot felul de răni și afecțiuni ale degetelor și unghiilor de la picioare.
Tendoanele, mușchii, oasele și ligamentele picioarelor formează arcuri laterale și longitudinale. Pe măsură ce mergeți, aceste arcuri ajută la distribuirea greutății corpului pe picioare, contribuind totodată la modul în care vă adaptați pe diferite suprafețe. Dacă aveți picioare cu un arc neutru, optați pentru o pereche de sneakers cu talpă intermediară fermă, cu un design drept sau semi-curbat, care vă poate oferi suficientă stabilitate.
Dacă aveți un arc jos sau o talpă plată, veți beneficia cel mai mult de sneakers cu formă dreaptă, care vă mențin picioarele stabile pe măsură ce mergeți. Dacă aveți picioare foarte arcuite, alegeți o pereche de sneakers care vă oferă o foarte bună amortizare, care este importantă pentru a compensa lipsa de absorbție naturală a șocurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu