Un sondaj făcut în Germania arată că cei mai mulţi cetăţeni sunt în favoarea intrării Ucrainei în NATO, după războiul cu Rusia.
Mulţi dintre cei intervievaţi sunt de părere că intrarea Ucrainei în NATO ar trebui să se producă imediat după ce conflictul cu Rusia se va încheia, arată sondajul YouGov.
Astfel, 42% dintre germani sunt pentru intrarea Ucrainei în NATO după război, 13% sunt în favoarea unei intrări imediate în NATO, în timp ce doar 29% dintre germanii intervievaţi se opun fundamenal intrării Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică.
Acelaşi sondaj arată, însă, că 58% dintre germani doresc ca Ucraina şi Rusia să înceapă negocieri de pace imediat. 26% dintre germani se opun unor astfel de negocieri.
Liderii celor 31 de state membre NATO se reunesc marţi la Vilnius; potenţiala aderare a Ucrainei la organizaţie este unul dintre subiectele aflate pe agenda summitului din capitala Lituaniei.
Sondajul YouGov a fost realizat pe un eşantion de 2.116 de persoane din întreaga Germanie, în perioada 30 iunie - 4 iulie, scrie Agerpres.
"La summit vom întări şi mai mult Ucraina şi vom stabili o viziune pentru viitorul ei. Sper că liderii aliaţi să convină asupra unui pachet cu trei elemente pentru a aduce Ucraina mai aproape de NATO", a declarat Jens Stoltenberg la o conferinţă de presă înainte de summitul din 11-12 iulie din capitala Lituaniei.
Liderii aliaţi "vor reafirma că Ucraina va deveni membră a NATO", a spus Stoltenberg, care şi-a exprimat convingerea că "vor fi uniţi în ceea ce priveşte modalitatea de a aduce Ucraina mai aproape de obiectivul său".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News