Una dintre persoane este rănită, după o accidentare, în timp ce ceilalți erau în hipotermie ușoară.
Publicitate
Cei trei ucraineni care au trecut marți seară granița în România prin Munții Maramureșului, în condiții meteo extreme, și care au cerut ajutorul autorităților după ce s-au rătăcit au fost găsiți și recuperați, unul dintre ei suferind o accidentare.
”Cei trei ucraineni au fost găsiți și recuperați. Unul dintre ei acuză dureri în piept, respiră greu și se deplasează greoi din cauza unei accidentări suferite azi noapte, acesta urmând să fie evacuat de echipa de suport terestru cu ajutorul echipamentelor din dotare”, informează miercuri Salvamont Maramureș, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, ceilalți doi sunt relativ bine, în hipotermie ușoară, nemâncați și fără provizii, în afara faptului că sunt îmbrăcați necorespunzător anotimpului și zonei în care se află, iar în picioare toți trei sunt încălțați cu pantofi sport.
Extragerea și coborârea lor vor mai dura câteva ore, iar jos, la baza muntelui, vor fi predați echipajelor medicale care vor fi chemate în sprijin.
”O misiune primară prioritară a făcut până în acest moment imposibilă deplasarea elicopterului la caz. Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș îi vor coborî, cu ajutorul echipamentelor din dotare, din munte, pe cei trei ucraineni”, mai arată sursa citată.
Potrivit unei informări a Dispeceratului Național Salvamont, din ziua de Crăciun, în ultimele 24 de ore, s-au primit 13 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 3 apeluri pentru Salvamont Suceava, 2 apeluri pentru Salvamont Alba, câte 1 apel pentru Salvamont Mureș, Salvamont Lupeni, Salvamont Cluj, Salvamont Harghita, Salvamont Gorj, Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic, Salvamont Sinaia, Salvamont Maramureș.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 18 persoane, 8 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.S-au mai primit 21 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu