Președintele Libanului l-a desemnat pe cel mai bogat om din țară, Najib Mikati, să formeze noul guvern.
Preşedintele libanez Michel Aoun l-a desemnat luni pentru formarea unui guvern de salvare naţională, în urma consultării cu formaţiunile politice parlamentare, pe cel mai bogat om din ţară, multimiliardarul Najib Mikati, om de afaceri sunnit originar din Tripoli, unul din cele mai sărace oraşe in Liban, relatează agenţiile internaţionale de presă, conform Agerpres.
Mikati, care are 66 de ani şi a mai fost de două ori premier, în 2005 şi în 2011, a fost susţinut de principalele blocuri parlamentare, inclusiv cel al mişcării şiite Hezbollah. Grupul M1 căruia îi este cofondator împreună cu fratele său Taha este un mic imperiu internaţional, cu investiţii în diverse domenii, de la telecomunicaţii la imobiliare, transport, petrol şi gaze, dar şi modă.
Guvernul prim-ministrului în exerciţiu Hassan Diab gestionează afacerile curente ale Libanului după ce şi-a prezentat demisia în august anul trecut, în urma giganticei explozii din portul Beirut ce a făcut peste 200 de morţi şi a devastat capitala. Noua rundă de consultări de luni a avut loc după ce Saad Hariri, fostul prim-ministru desemnat, a renunţat la acest mandat pe 15 iulie, în urma unei îndelungate dispute cu şeful statului asupra formei guvernului.
Formarea unui guvern riscă să dureze încă alte câteva luni, în timp ce ţara se află într-o criză clasificată de Banca Mondială printre cele mai grave din lume din 1850 încoace.
Necesităţile stricte alimentare ale unei familii în Liban se ridică în prezent la costuri echivalând de cinci ori salariul minim, potrivit unui raport publicat săptămâna trecută, pe fondul unei inflaţii galopante în această ţară în plin colaps economic. Mai mult de jumătate din populaţie trăieşte în prezent sub pragul sărăciei.
Numirea lui Mikati a avut suportul partidelor majoritare libaneze. Acesta a mai fost premier în 2005 și între 2011 și 2014. Se pare că susținerea inițială a venit din partea formațiunii Hezbollah, o mișcare șiită, considerată în occident a fi teroristă, scrie France24.
În sistemul politic al Libanului, poziția de premier trebuie să fie atribuită unui musulman sunnit, iar cea de președinte de către un creștin al comunității maronite.
Mikati provine dintr-o familie de musulmani sunniți din apropiere de Tripoli. Acesta a fondat alături de fratele său o companie de construcții și o alta de telecomunicații pe cont propriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News