Cel mai bun motiv pentru suspendarea lui Băsescu

val-vilcu
val-vilcu

Adversarii lui Traian Băsescu nu trebuie să caute prea mult un motiv de suspendare. Președintele s-a amestecat în această săptămână, de două ori, în jocul politic, făcând campanie electorală pentru un candidat la Primăria Capitalei.

Dacă la Curtea Constituțională nu ar fi servitori ai Puterii, oricare ar fi aceasta, ci judecători, verdictul ar putea fi dat chiar înaintea unei solicitări a Parlamentului, la simpla vizionare a emisiunilor de la B1, respectiv TVR.  Cazul este de departe cel mai simplu: în loc să-și păstreze echidistanța cerută de Constituție, șeful statului a devenit agent electoral. Ba a mai dat și indicații de regie PDL, amestecându-se în viața unui partid politic.

Pentru cine a făcut, însă, campanie președintele? Pentru Sorin Oprescu. Atacul virulent lansat la adresa candidatului USL face mai mult decât sute de banere plătite din banii de salariu de către Ioan Oltean sau din banii copiilor, de către Silviu Prigoană.

Așa cum în matematică minus cu minus dă plus, la fel înjurătura unui om cu popularitate negativă te saltă în sondaje. Când ai minus 93 la sută în încrederea electoratului, nu poți obține decât efectul contrar atunci când faci o afirmație. Când îl ataci pe primarul general e ca și cum ai spune oamenilor: votați-l pe Oprescu, dacă vreți să-mi faceți în ciudă!

În plus, duci în derizoriu eventuale campanii de discreditare, prin folosirea Justiției. O înscenare, mai mult sau mai puțin reușită, va porni din start cu o credibilitate apropiată de zero, după ce l-ai denunțat public pe Oprescu drept inamicul nr. 1 al Puterii, la locale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel