Cel mai căutat job al momentului, în România. Ești angajat rapid

Ocupația de șofer este cea mai căutată, în acest moment, în România, de către angajatori, dar bonele şi menajerele se angajează rapid.

Durata medie în care se ocupă o ofertă de muncă variază între 12 zile şi se apropie de 2 luni, în funcţie de tipul de job şi de domeniul de activitate, conform sondajului OLX care a lansat, în această vară, Indexul locurilor de muncă, o analiză care va oferi un diagnostic, în timp real, al dinamicii pieţei muncii din România. Cel mai rapid, angajatorii îşi găsesc candidaţi pentru bone-menajere (unde timpul mediu de ocupare al unui loc de muncă vacant este de 12 zile), casieri - lucrători comerciali (15 zile), evenimente şi divertisment (16 zile) şi personal administrativ - secretariat (17 zile).

Categoria 'şoferi - servicii auto- curierat', pe primul loc

În ceea ce priveşte categoria 'şoferi - servicii auto- curierat', domeniul cu cele mai multe anunţuri de angajare scoase la concurs pe platforma online, datele arată că durata medie a închiderii unui anunţ este de 21 de zile.

"Şoferi - servicii auto- curierat' este categoria cu cele mai multe locuri de muncă disponibile la secţiunea Locuri de muncă. Nevoia mare de personal în acest domeniu a fost constantă în ultimul an şi jumătate, având în vedere că în aproape toate lunile această categorie a adunat cele mai multe anunţuri de angajare de pe OLX, cu excepţia lunii ianuarie 2017, când cele mai multe joburi vacante erau la categoria 'muncă în străinătate'.

Totodată, categoria este pe primul loc şi din punct de vedere al numărului de interacţiuni totale dintre angajatori şi candidaţi, generând aproape 300.000 de contactări pe lună.

Locul doi

'Gulerele albastre' îşi doresc în continuare să plece din ţară, categoria 'muncă în străinătate' fiind pe locul 2 în topul domeniilor cu cei mai mulţi candidaţi, după şoferi, exceptând lunile de început de vară, în care personalul pentru hotelier - restaurant îşi caută intens locuri de muncă sezoniere.

Pe de altă parte, cel mai greu de găsit sunt candidaţii pentru joburile disponibile la secţiunea 'IT - Telecomunicaţii', unde timpul mediu de închidere al unui anunţ ajunge la 52 de zile. Deficitul mare de personal din acest sector, dar şi pachetele salariale generoase oferite de angajatori fac dificilă recrutarea de candidaţi, ceea ce se reflectă şi într-o prelungire a procesului de recrutare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel