BBC MUNDO a publicat un articol despre Ceaușescu, la 30 de ani de la Revoluție, fiind cel mai citit material. În rândurile de mai jos, vă prezentăm traducerea sa.
Au încercat să fugă din Capitală cu elicopterul, însă moartea îi aștepta. Parașutistul Ionel Boeru știa că fusese însărcinat cu o misiune „secretă" care avea să se încheie cu executarea liderului comunist român, Nicolae Ceaușescu, și a soției sale, Elena.
Era ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 1989, după zile de proteste violente împotriva unui regim care a acumulat peste două decenii la putere. Cuplul Ceaușescu a părăsit Bucureștiul pe 22 decembrie, dar ulterior a fost capturat și ținut la o bază militară la 80 de kilometri distanță. Acesta a fost începutul sfârșitului său.
"Generalul Stănculescu ne-a spus că sunt acolo și că vor fi judecați și executați", a amintit Boeru într-un documentar BBC publicat în decembrie, documentar care trece în revistă Revoluția de-acum 30 de ani.
”Știam de dinainte de proces că va trebui să-i executăm", a mai zis Boeru citat de BBC MUNDO.
Moartea lui Ceaușescu, liderul Partidului Comunist timp de 24 de ani și președinte al României pentru 21 de ani, a marcat sfârșitul unei ere pentru blocul sovietic și sfârșitul unui regim de teamă în țară, pe care l-a condus cu sprijinul Securității.
Dintre toate Revoluțiile care au izbucnit în Europa de Est în urmă cu 30 de ani, răsturnarea lui Ceaușescu și a soției sale a fost cea mai sângeroasă.
În noiembrie 1989, zidul Berlinului a căzut și regimurile comuniste ale fostului bloc estic s-au prăbușit ca un domino. Nicolae Ceaușescu, care și-a asumat puterea în 1965 și a impus un regim represiv, a fost cunoscut atunci ca fiind excepția în criza blocului sovietic. Dar pe 16 decembrie, situația a luat o întorsătură, la cinci săptămâni după căderea Cortinei de Fier.
Un mic protest după arestarea unui pastor ungar, critic al Guvernului, s-a transformat rapid într-o revoltă masivă împotriva sistemului, determinată de decenii de lipsuri.
"Sistemul devenea din ce în ce mai crud. Viața economică în România a fost un dezastru, a fost multă mizerie și sărăcie", a amintit Laszlo Tokes în declarațiile de la BBC. "Îmi amintesc că oamenii au început să cânte cântece patriotice pentru a protesta împotriva regimului. Spuneau: libertate, libertate. Jos cu Ceaușescu!”, a mai zis unul din liderii politici ai comunității maghiare din România. Înainte de 1989 s-a remarcat ca opozant față de autoritățile regimului comunist din România.
Pe măsură ce numărul protestatarilor a crescut, regimul și-a dublat eforturile și a ordonat forțelor de securitate, inclusiv Armatei, să deschidă focul. În Timișoara, unde a început rebeliunea, 78 de oameni au fost împușcați.
Sorin Oprea, atunci muncitor din fabrică, a fost unul dintre primii oameni care au ieșit în stradă.
"Nu-mi venea să cred că m-au indicat cu armele lor și au început să tragă. Doi dintre prietenii mei au murit, iar pe mine m-au împușcat în picior, dar am putut scăpa", a spus el pentru BBC.
Vestea rebeliunii și masacrului de la Timișoara a ajuns repede la București unde mii de oameni au ieșit în stradă pentru a se aduna în ceea ce va fi ulterior botezat drept Piața Revoluției.
Ceaușescu a vrut să-și restabilească autoritatea și a cerut o mobilizare în favoarea lui pe 21 decembrie, dar ideea s-a dovedit a fi dezastruoasă.
Liderul a fost întrerupt de furii și strigăte, ceea ce a făcut ca difuzarea în direct a evenimentului să fie tăiată brusc. Ceaușescu a trebuit să se retragă de la balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, de unde se adresa maselor.
„Când oamenii au început să-l huiduie, nu a putut înțelege ce se întâmplă... nu era obișnuit cu acest tip de comportament. Pentru prima dată oamenii exprimau ceea ce simțeau cu adevărat pentru el. Și era total confuz", își amintește Dragoș Petrescu, istoric la Universitatea din București.
Forțele de securitate au deschis focul, iar vehiculele armate s-au îndreptat către mulțime, provocând numeroase decese. În prezența protestatarilor în clădire, Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit de Comitetul Central cu elicopterul pe 22 decembrie. O parte a Armatei și a Poliției Secrete le-a rămas fideli. Dar soarta lui Ceaușescu a fost pecetluită când generali de rang înalt și figuri importante ale Partidului Comunist s-au întors împotriva lui.
Procesul soților Ceaușescu a durat puțin sub două ore, iar deliberarea sentinței a fost de câteva minute. Filmările nu au fost transmise în direct, dar zile mai târziu, imaginile puternice au fost transmise la Televiziunea Română și în întreaga lume.
Boeru, care la 30 de ani de la participarea la execuție este cunoscut în România drept „omul care l-a ucis pe Ceaucescu", își amintește ce a trăit imediat după execuție.
"Mi-a fost teamă să nu fiu împușcat. Am observat că toată lumea era fericită. Oamenii mi-au dat o sticlă de țuică pe care am luat-o și asta m-a făcut să adorm", a spus el pentru BBC.
În ziua de Crăciun 1989, lumea a sărbătorit sfârșitul regimului Ceaușescu, dar finalul a fost îngrozitor: cel puțin 800 de oameni au murit doar în cele trei zile înainte de împușcarea liderului, iar cifra totală este estimată la peste 1.000.
Puterea a trecut apoi la Frontul Salvării Naționale, un partid format din foști comuniști și condus de Ion Iliescu, care fusese ministru în Guvernul Ceaușescu.
După 30 de ani, numeroase victime continuă să ceară dreptate.
Articolul original este aici - bbc.com/mundo/noticias-internacional-50899016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu