Salvamontişii au avut parte de "cel mai ciudat caz primit vreodată".
"Cel mai ciudat caz primit vreodată de echipele Salvamont.
Salvamontiștii din județele Gorj și Caraș Severin au fost alertați cu privire la existența unor mașini blocate pe șoseaua care trece prin Gorj, prin Valea Cernei și care leagă Câmpul lui Neag - Hunedoara de Herculane - Caraș Severin.
Nimic spectaculos până aici, au mai fost drumuri rupte de ploi sau înzăpezite, au mai fost mașini și oameni blocați, dar acum situația întrece orice închipuire, este vorba de 110 mașini și peste 200 de persoane!!!
Cei din mașini nu au probleme medicale, dar, cu siguranță ploile din ultimele ore au adus ceva depuneri de pe versanți și au blocat o porțiune de drum întrerupând coloana de mașini.
Informațiile sunt încă incerte și se pare că pietre căzute datorită ploii au blocat drumul sau chiar au lovit mașini.
Un echipaj Salvamont Gorj se va deplasa în zonă, se va intersecta din lateral cu coloana de mașini ce se întinde pe aproximativ 30 de km și va încerca să intervină în caz că se anunță vreun eveniment cu victime.
Alte echipaje de salvamontişti vor pleca dinspre Herculane și dinspre Hunedoara", au scris pe Facebook marţi seară cei de la Salvamont România.
Ulterior, la câteva ore distanţă, a venit şi actualizarea referitoare la intervenţie.
"Echipele de salvamontiști din cele trei județe au ajuns în sectoarele de drum din zonele lor de responsabilitate și au făcut primele evaluări ale situației. Din cauza lipsei de informații corecte și actuale, grupul organizat de mașini s-a deplasat după trakul de GPS dat de organizatori intrând pe un drum închis circulației publice și semnalizat în acest sens. Câteva mașini și-au spart băile de ulei, foarte multe și-au distrus tobele de eșapament, situație în care coloana de mașini s-a oprit pe o lungime de cca 30 km așteptând indicații de la organizatori, indicații ce nu puteau fi transmise datorită lipsei semnalului telefonic.
Alături de polițiști și personal ISU, salvamontiștii au discutat cu toți conducătorii auto și i-au îndrumat în direcțiile de retragere din zonă către județele Gorj, Caraș și Hunedoara.
Au existat și câteva mici intervenții medicale, în principal plăgi și traumatisme, rezultate din situații fără legătură cu evenimentul.
Două persoane au beneficiat de prim ajutor din partea Salvamont Gorj, iar o persoană ce prezenta o stare de epuizare psihică a fost predată unei ambulanțe SMURD", au mai arătat salvamontiştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News