Mihai Pește, director general Rețele Electrice România, a vorbit despre cel mai important detaliu din energie, în contextul în care întăririle de rețea au ajuns la costuri exorbitante.
Mihai Pește, director general Rețele Electrice România, a subliniat, în cadrul ”Energy Forum 2025”, că ”instalarea panourilor fotovoltaice pe casele oamenilor sau în zone unde pot deveni prosumatori este, cred, programul cel mai de succes de producție de energie, comparativ cu alte surse, pentru că acești prosumatori se instalează fără întăriri de rețea. Costul este zero, de racordare a acestora. În alte cazuri, în majoritatea lor, este necesară o așa-zisă întărire de rețea. Sunt zeci de gigawați blocați la racordare sau la punere în funcțiuni din cauza acestor întăriri de rețea”.
În contextul în care decidenții din energie spun că ”avem nevoie de producție ca să scadă prețul”, Mihai Pește punctează că ”într-adevăr, este unul din subiecte”, dar atrage atenția: ”Este foarte important ca energia să ajungă acolo unde trebuie, iar energia ajunge acolo unde trebuie prin intermediul rețelelor, fie că sunt de transport, fie că sunt de distribuție de energie electrică. Sunt absolut vitale pentru sistemul energetic. O producție fără autostradă energetică nu este eficientă. Avem nevoie de investiții anticipative. Acele întăriri de rețea au ajuns la costuri exorbitante”.
În cadrul evenimentului ”Energy Forum Ediția a XIII-a: 2025 - Anul provocărilor în Energie”, organizat de DCMedia Group, directorul general al Rețele Electrice România a mai spus că-n momentul de față condițiile de investiții pentru toți operatorii din sistem sunt la limita de suportabilitate. ”Investim maximum cât este posibil în condițiile actuale” afirmă el. Energia electrică este prima utilitate vitală, punctează Mihai Pește, aceasta crescând implicit costurile terenurilor, în vederea dezvoltării. Fără energie electrică nu se poate face nimic, mai spune el, uitându-se la dezvoltarea fulminantă din Ilfov. De asemenea, lămurește că investițiile în rețele nu cresc, în niciun caz, facturile, cel puțin nu de azi pe mâine, costul amortizându-se în ani.
Vezi mai mult în video:
DC Media Group, trust media din care fac parte DC News, DC Business, DC Medical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DC Sport, DCNewsTV și RadioDCNews, organizează astăzi, 25 martie 2025, Energy Forum Ediția a XIII-a: 2025 - Anul provocărilor în Energie. Energy Forum, eveniment ajuns la a 13-a ediție, va reuni toți factorii de răspundere: Guvern, Parlament, autorități locale, instituții cu atribuții în domeniu, reprezentanții companiilor din domeniu, ai asociațiilor profesionale, ai societății civile, jurnaliști și analiști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News