Cel mai înalt vârf din lume nu este Everestul

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Când suntem întrebaţi care este cel mai înalt munte din lume suntem tentaţi să răspundem - Everest, nu? Ei bine, ultimele cercetări arată că un alt vârf este, de fapt, cel mai îndepărtat de centrul Pământului.

Muntele Himalaya este considerat cel mai înalt din lume datorită vârfului Everest aflat la 8.849 de metri distanţă faţă de sol. Se pare că adevărul este altul. În baza noilor măsurători, oamenii de ştiinţă spun că Everestul a fost depășit de doi alți pretendenți la marele titlu.

Da, Everestul este cel mai mare munte deasupra nivelului mării, însă există numeroși alți parametri folosiți pentru a calcula înălțimea unui munte. Mai nou, distanţa faţă de centrul pământului ca şi criteriu de departajare.

Baza muntelui din Hawaii, ignorată

În vreme ce Everestul deține titlul de cel mai înalt deasupra nivelului mării, Mauna Kea din Hawaii are cele mai mari măsurători de la bază la vârf. Pentru că Pământul este puțin mai gros la ecuator, Muntele Chimborazo din Ecuador, America de Sud ar fi, cu adevărat, cel mai înalt, dacă este măsurat din centrul planetei.

Muntele Mauna Kea, cunoscut şi ca Muntele Alb, este, de fapt, un vulcan "adormit" care a erupt ultima oară în urmă cu 4.500 de ani și are o înălțime de 4.205 metri peste nivelul mării. Chiar dacă înălțimea lui nu se compară cu cea a Everestului, trebuie ştiut că baza muntelui din Hawaii nu a fost luată în calcul. Dacă măsurătoarea pentru Mauna Kea ar merge până în adâncul Oceanului Pacific ar rezulta înălțimea de 10.210, clar peste Everest, potrivit IFLScience.

Unde se află cel mai îndepărtat vârf de centrul Pământului

Muntele Chimborazo este un vulcan inactiv și unul dintre cele mai înalte vârfuri din Ecuador și din întregul lanț muntos al Anzilor din America de Sud. Se află în provincia Chimborazo din centrul Ecuadorului și face parte din Parcul Național Chimborazo.

Vârful principal al Muntelui Chimborazo are o altitudine de aproximativ 6.263 de metri deasupra nivelului mării. Cu toate acestea, ceea ce face muntele special este faptul că, datorită poziției sale aproape de ecuator, este cel mai îndepărtat punct de centrul Pământului. De aceea, Chimborazo este considerat cel mai înalt munte de pe Pământ, dacă este măsurat de la centrul Pământului și nu de la nivelul mării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel