Cel mai mare accelerator de particule din lume a fost repornit

Cel mai mare și mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), aparținând CERN, a fost repornit duminică, după doi ani de operații de mentenanță și consolidare și după o scurtă amânare anunțată în luna martie din cauza unui scurtcircuit.

Publicitate

Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) a informat că duminică la ora 08:41 GMT un fascicul de protoni a efectuat un tur complet al inelului LHC într-un sens și, după mai puțin de două ore, alt fascicul s-a deplasat în sens invers, scrie Agerpres.

LHC a permis în prima sa etapă de exploatare confirmarea existenței bosonului lui Higgs, cunoscut sub numele de 'particula lui Dumnezeu', particulă elementară care conferă masă altora, potrivit teoriei 'Modelului Standard'.

Această a doua etapă de exploatare, în care acceleratorul va funcționa cu o energie de aproape două ori mai mare decât în prima etapă, le va permite fizicienilor să-și extindă aria cercetărilor — materia întunecată, antimateria — și să valideze ori să infirme anumite teorii.

În următoarele zile, operatorii vor verifica toate sistemele înainte de a mări energia fasciculelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel