Horia Teodorescu, președintele Consiliului Județean Tulcea, a fost invitat la DC News unde a vorbit despre cum s-a luptat CJ Tulcea pentru a putea moderniza faleza și portul din municipiu.
Președintele Consiliului Județean Tulcea a explicat, în exclusivitate pentru DC News, cum a fost nevoit să se lupte cu birocrația pentru a putea moderniza județul.
„La un moment dat această faleză era administrată de APDM Galați. Era greu să obținem hotărârile de guvern, legile ca să ni se transfere nouă, să putem să o facem așa cum arată astăzi.
Ivan Patzaichin a făcut o manifestație publică cu bărci ca și cum a blocat Dunărea sensibilizând autoritățile centrale de la acea vreme și reușind să facem acest transfer astfel încât să putem să aplicăm un proiect pe fonduri europene și să o aducem în starea și așa cum arată astăzi, zic eu, superb.”, a spus Horia Teodorescu.
„Asta voiam să spun, că de fapt bătălia pentru acest port turistic, pentru faleză, a durat 8 ani pentru că o fi fost construcția, dar mai complexă și mai grea a fost bătălia administrativă cu birocrația.”, a spus Val Vâlcu.
„Aveți mare dreptate, opt ani de zile. Sunt documentele de plecare și documentele de sosire pentru aceste demersuri, hotărârile de guvern, inițiativa legislativă de preluare de la APDM Galați, care o avea concesionată de la Ministerul Transporturilor, către noi, a fost destul de lungă. Am mai avut o etapă de preluare de la Primăria Tulcea către Consiliul Județean, adică transmiterea cu drept de proprietate Consiliului Județean ca să facem acest întreg pentru că aveam doar taluzul și un metru, restul nu mai era. Și a trebuit să facem acest puzzle, să le adunăm pe toate ca să putem să aplicăm pe un proiect normal, întreg.
Mulțumesc pe această cale primarului Constantin Hogea de la acea vreme care a înțeles că acest proiect, pe care l-a acceptat fără să stea pe gânduri, nu duce decât la crearea unui obiectiv pentru orașul Tulcea, pentru județul Tulcea, pentru România în general. Nu era un moft al cuiva.”, a spus președintele CJ Tulcea.
„Aduce beneficii și țării pentru că 200-300 de vaporașe cu turiști vin din Germania și ajung în Delta Dunării.”, a completat Val Vâlcu.
„Acest lucru s-a creat printr-o strategie pe mobilitate pe care noi am făcut-o prin acel instrument IPI care a avut în vedere mai multe componente. Una dintre componente era transportul naval, a doua componentă era transportul aerian și ne raportăm la Aeroportul Tulcea care va fi gata în decembrie, Podul de peste Dunăre care știm cu toții că 350 de milioane de euro au fost din alocarea IPI. El a existat în strategia IPI fără de care nu se putea face podul.", a mai spus Horia Teodorescu la DC News.
VEZI ȘI: Investiție de peste 70 de milioane de euro la Spitalul Județean Tulcea. Președintele CJ: Am reușit să lămurim Comisia Europeană / video https://www.dcnews.ro/investitie-de-peste-70-de-milioane-de-euro-la-spitalul-judetean-tulcea-presedintele-cj-am-reusit-sa-lamurim-comisia-europeana-video_931034.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News