Cel mai mare producător de petrol din lume e șantajat de hackeri cu 50 de milioane de dolari

Cel mai mare producător de petrol din lume e șantajat de hackeri cu 50 de milioane de dolari / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Cel mai mare producător de petrol din lume e șantajat de hackeri cu 50 de milioane de dolari / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

Cel mai mare producător de petrol din lume, Saudi Aramco, este șantajat de un hacker cu 50 de milioane de dolari.

Saudi Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a confirmat miercuri că o parte din datele sale au fost expuse prin intermediul unui furnizor, după ce un hacker a anunțat luna trecută că a intrat în posesia informațiilor și a cerut companiei o răscumpărare de 50 de milioane de dolari, informează Financial Times.

Aramco a anunțat că "a aflat recent de expunerea indirect a unei cantități limitate de date ale companiei, deținute de o terță parte". Compania petrolieră nu a spus despre ce furnizor e vorba sau cum au ajuns datele să fie compromise.

"Confirmăm că expunerea datelor nu s-a produs din cauza unei breșe în sistemele noastre, nu are are impact asupra operațiunilor, iar compania continuă să aibă un nivel de securitate online corespunzător", a comunicat Aramco.

Un hacker ar fi furat 1 terabyte din datele companiei

 

Comunicatul companiei a venit după ce un hacker a susținut pe dark-web că a furat 1 terabyte din datele Aramco, potrivit unei postări din 23 iunie văzute de Financial Times. Hacker-ul a spus că a obținut informații despre localizarea rafinăriilor, precum și date despre salarii și informații confidențiale despre clienți și angajați.

În altă postare, hackerul s-a oferit să șteargă datele dacă Aramco acceptă să plătească 50 de milioane de dolari în criptomoneda Monero, dar oferea informațiile spre vânzare și altor doritori, contra sumei de 5 milioane de dolari.

Saudi Aramco are capacitatea de a pompa mai mult de 1 din fiecare 10 barili din piața globală.

Nu se cunoaște cine este în spatele incidentului Aramco. Experții în securitate cibernetică spun că atacul nu pare să facă parte dintr-o companie ransomware - când hackerii folosesc programe malware pentru a obține informații și apoi cer o răscumpărare pentru eliberarea datelor. Totodată, hacker-ul nu este asociat cu vreo grupare cunoscută ransomware.

Instalațiile și rafinăriile Saudi Aramco au fost în trecut vizate de atacuri cibernetice, dar și de atacuri cu drone și rachete, precizează Publika.

Marii producători de petrol au căzut de acord. Ce se întâmplă din luna august

Miniştrii Energiei din OPEC+ au căzut de acord să majoreze producţia începând din luna august, în încercarea de a ţine sub control preţurile la ţiţei care au atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani pe măsură ce economia mondială îşi revine din pandemie, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Acordul prevede că grupul celor 23 de mari producători de petrol, care include ţările membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol şi aliaţi precum Rusia, îşi va majora producţia cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună începând din luna august şi până în luna decembrie a acestui an, a informat OPEC într-un comunicat de presă.

Pactul de producție



De asemenea, grupul a convenit să prelungească pactul de producţie până la finele lui 2022, în loc de luna aprilie 2022, conform înţelegerii anterioare, în ideea de a dispute de o marjă de manevră în cazul în care revenirea economiei globale va fi afectată de noile tulpini de coronavirus.

Anul trecut OPEC+ şi-a redus producţia cu aproximativ 10 milioane de barili pe zi, ca urmare a prăbuşirii cererii şi preţurilor din cauza pandemiei. Începând din luna mai a acestui an OPEC+ a redeschis treptat robinetul, dar în continuarea producţia sa este cu aproximativ 5,8 milioane barili pe zi mai mică decât era înaintea pandemiei.

Acordul anunţat duminică va majora oferta de petrol pe piaţă şi va reduce riscul unei creşteri explozive a preţului ţiţeiului, care ar alimenta inflaţia. În plus, acest acord pune capăt disputelor dintre Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu privire la cotele lor de producţie (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel