În 26 noiembrie, de la ora 17:00, peste 300 de copii din întreaga țară vor urca pe scena Sălii Radio din București pentru a oferi publicului unul dintre cele mai frumoase recitaluri ale corurilor de copii reunite din România, la cea de-a treia ediție a Galei Cantus Mundi. Evenimentul reunește peste 15 coruri din rețeaua Cantus Mundi din București, Brăila, Buzău, Focșani, Galați și Oradea, care vor cânta împreună sub coordonarea dirijorului Anna Ungureanu, într-un spectacol-maraton de 90 de minute.
Repertoriul comun include Imnul Cantus Mundi, precum și colinde celebre – Moș Crăciun, Bună dimineața la Moș Ajun și O, ce veste minunată! – dirijate de Anna Ungureanu. Corurile invitate vor susține și programe proprii, îndrumate de dirijorii lor. Finalul Galei Cantus Mundi va fi un adevărat regal muzical, căci glasurile copiilor se vor împleti cu cele ale membrilor Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.
În cadrul Galei din 26 noiembrie va fi lansat și Manualul Cantus Mundi, un îndreptar al dirijorului de cor, creat de membrii Corului Madrigal, sub îndrumarea Annei Ungureanu și a lui Emil Pantelimon – dirijorul principal, respectiv managerul Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”.
Citește și: Începe Festivalul de Teatru Clasic de la Arad
Luna decembrie va fi bogată în evenimente dedicate muzicii corale, la care vor participa coruri de copii din întreaga țară, alese din cele peste 30 de ansambluri înscrise pentru preselecție. Acestea vor cânta în spectacolele Poveste de Crăciun din 16 decembrie, ora 19:00, la Sala Polivalentă, și în cadrul tradiționalului Concert Extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” de la Ateneul Român, din 17 și 18 decembrie, ora 17:00.
Citește și: 850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016
Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii: Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. La 100 de ani de la Marea Unire, Programul Național Cantus Mundi, desfășurat de Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", își propune să existe coruri în fiecare școală din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu