Cel mai mare regret al Selenei Gomez. "Mi-a fost rușine după ce am făcut-o"

Foto: Facebook, Selena Gomez
Foto: Facebook, Selena Gomez

Şi vedetele au regrete. Este şi cazul frumoasei Selena Gomez care nu e tocmai mândră de ce a trebuit să facă pentru coperta albumului "Revival" lansat în 2015.

Un pas important din cariera muzicală a fost lansarea albumului muzical „Revival‟, în anul 2015, un album la care a lucrat foarte mult, mai ales că ea însăși a scris 12 piese. În ciuda succesului răsunător, lansarea acestui proiect important i-a adus și un mare regret. Este vorba de coperta albumului, unde Selena a pozat nud, într-o ipostază sexy. 

Selena: "Nu a fost o alegere fericită"

În timpul unui interviu, artista a mărturisit că a fost nesigură pe ea în timpul ședinței foto și s-a simțit „suprasexualizată‟: „Am pozat pentru coperta acestui album și mi-a fost foarte rușine după ce am făcut-o. A trebuit să trec peste acele sentimente pentru că mi-am dat seama că eram atașată profund. Nu a fost o alegere fericită. Uneori îmi place să mă simt sexy, dar asta nu înseamnă că o fac pentru altcineva. Este doar pentru mine‟, a spus Selena pentru WMagazine.

Renunță la Instagram?

Vedeta a dat declarații surprinzătoare și despre rețelele de socializare. Chiar dacă este una dintre cele mai populare vedete de pe Instagram, cu peste 330 de milioane de urmăritori, Selena Gomez nu se declară a fi o împătimită a rețelelor de socializare. Acest lucru se întâmplă, deoarece ea consideră că mediul online oferă așteptări nerealiste cu privire la modul în care utilizatării arată în fotografii: „Eu nu pot.. Nu pot să arăt așa. Este imposibil. Pur și simplu nu mi se pare ceva ce o să ating vreodată‟, a spus artista, potrivit Click pentru femei. Selena Gomez și-a început cariera la vârsta de șapte ani, când a jucat-o pe Gianna în „Barney&Friends‟. Au urmat mai multe roluri episodice, iar mai apoi primul său serial de televiziune și numeroase proiecte de film și televiziune. S-a remarcat și în calitate de cântăreață, primul ei single „Come&Get It‟, fiind primul său hit în Top 10 Billboard. De la începutul carierei muzicale, ea a vândut peste 2.8 milioane de albume și peste 18.1 milioane de single-uri. 

Copilărie cu neajunsuri

Selena Gomez s-a născut în 1992, în statul american Texas. Tatăl ei, Ricardo Joel Gomez, de origine mexicană, a botezat-o după cântăreața Selena Quintanilla-Pérez. Mama ei, Amanda Cornett avea 16 ani când a născut. Cinci ani mai târziu, părinții au divorțat, iar micuța Selena a rămas cu mama ei. Au urmat ani grei pentru cele două. Vedeta își amintește că mama ei căuta ultimele monede de prin buzunare pentru a cumpăra mâncare și cu greu strângeau bani ca să ia o pungă de paste, scrie Unica. ”Eram frustrată pentru că părinții mei nu erau împreună. Nu vedeam lumina de la capătul tunelului. Mama muncea din greu ca să-mi ofere o viață mai bună. Mi-e teamă de ce s-ar fi ales de mine dacă nu plecam din Texas”, a povestit Selena Gomez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel