Cel mai norocos om din lume! După ce a fentat moartea a câștigat la loto

Image Credit: Ahmed Ramzan/ Gulf News
Image Credit: Ahmed Ramzan/ Gulf News

Mohammad Basheer Abdul Khadar, un bărbat din India se poate considera cel mai norocos om de pe planetă.

Alegeri prezidentiale 2024

După ce a supraviețuit unui incident aviatic din Dubai, acesta și-a cumpărat un bilet la loto, iar la șase zile după incident a aflat că a câștigat un milion de dolari.

Mohammad Basheer Abdul Khadar se afla la bordul avionului EK521 al companiei Emirates Airlines, pe 3 august, care din cauza unor probleme tehnice, a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Dubai şi a luat foc. Toţi cei 300 de oameni aflaţi la bord au avut noroc însă, pentru că echipele de intervenție au reușit să îi evacueze de urgență, înainte ca aeronava să fie cuprinsă de flăcări.

Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, care lucrează în Dubai ca dealer auto, se întorcea dintr-o vacanță din India unde fusese plecat cu familia, şi-a cumpărat biletul chiar de pe aeroportul din Dubai.
Khadar si-a revendicat premiul marţi și susține că se simte extrem de norocos, considerând salvarea sa din avionul în flăcări „un miracol" și că banii câștigați sunt un "dar prețios de la Dumnezeu".

"Muncesc în Dubai de 37 de ani şi întotdeauna am simțit că aceasta este țara mea. Am dus mereu o viaţă simplă și acum cred că a venit timpul să mă retrag. Simt că Dumnezeu mi-a dat o nouă viață după ce am supraviețuit accidentului aviatic și apoi m-a binecuvântat cu aceşti bani", a declarat bărbatul din India.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel