Victoria este cel mai nou iaht al lui Putin și are o valoare de 40 de milioane de lire sterline.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, rămâne un personaj pe cât de controversat, pe atât de înconjurat de mister.
Cea mai nouă descoperire a jurnaliştilor străini ar fi colecţia de iahturi luxoase a preşedintelui. Considerat, neoficial, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, Putin ar avea nu mai puţin de nouă iahturi.
Cel mai nou ar fi Victoria, o navă impresionantă în valoare de 40 de milioane de lire sterline. Nu este însă şi cea mai scumpă ambarcaţiune a lui Putin. Ambarcaţiunea se află pe un şantier naval din Turcia, unde este reparată, potrivit unei investigaţii a jurnaliştilor de la Centrul Dossier.
Victoria are o lungime de 71 de metri şi valorează aproximativ 40 de milioane de lire sterline. În prezent se află pe un şantier naval din Turcia, unde este reparat. Potrivit sursei citate, construcția iahtului a început în 2005 în șantierul naval Sevmash, unde se construiesc şi submarine nucleare, şi a fost finalizată în 2019.
Oficial, iahtul aparţine oligarhului Gennady Timchenko, sancţionat de către SUA încă din 2014, după ce Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea. Însă, nava ancorează de obicei în portul Soci și este văzută adesea pe coasta Mării Negre, la Capul Idokopas, unde se află şi palatul lui Putin. Imediat ce ancorează aici, iahtul își oprește sistemele de identificare și dispare de pe radar.
Însă ”Balena ucigașă”, în valoare de 100 de milioane de lire sterline şi Șeherazada de 500 de milioane de lire sterline ar fi, de fapt, mândriile flotei preşedintelui rus, conform observatornews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu