Cel mai "sărac" președinte din lume își donează 85% din salariul lunar

pepe
pepe
Deși are un salariu lunar de 12 mii de euro, șeful unui stat din America de Sud este considerat cel mai sărac președinte din lume, întrucât 85% din salariu și-l donează unor organizații de binefacere, preferând să ducă o viață simplă, asemeni cetățenilor din clasa de mijloc, din țara sa.Jose "Pepe" Mujica este președintele Uruguayului din 2010. Remunerat pentru funcția pe care o deține cu 12 mii de dolari pe lună, Jose "Pepe" Mujica donează lunar 85 la sută din salariul lunar organizaţiilor de binefacere, iar acest fapt i-a adus porecla de "cel mai sărac preşedinte din lume". Președintele Uruguayului nu numai că a renunțat la cea mai mare parte a salariului său, ci șeful statului a ales să ducă și o viață simplă, lipsită de fast și cheltuieli exagerate, împreună cu soția sa, într-o fermă din apropierea capitalei Montevideo. "Sărac nu este cel care are puţin. Sărac este cel care vrea mereu mai mult, deoarece îşi petrece viaţa dorind în loc să trăiască. Nu fac apologia sărăciei, ci apologia simplităţii, a valora lucrurile cu adevărat importante în viaţă", a declarat Jose "Pepe" Mujica. La ferma unde au ales să locuiască preşedintele şi soţia sa, senatoarea Lucia Topolansky, cei doi cresc animale şi se ocupă de agricultură, preferând să trăiască "aşa cum trăiesc uruguayenii din clasa de mijloc. Noi câştigăm 30.000 de pesos (n.r. 1.034 euro). După cum vedeţi nu avem nevoie de multe lucruri ca să trăim", a declarat Lucia Topolansky. Potrivit declarației de avere din anul 2010, Jose "Pepe" Mujica deținea doar un Volkswagen Beetle din 1987 în valoare de 1.800 de dolari. În prezent, președintele Uruguayului și-a adăugat în declarația de avere și jumătate din bunurile soţiei – pământ, o casă şi un tractor care valorează împreună 215.000 de dolari. În pofida faptului că Jose "Pepe" Mujica promovează astfel de idei, popularitatea sa nu este în creștere, în special din cauza faptului că nu s-a opus legii care legalizează avortul pentru sarcinile de până la 12 săptămâni, dar și pentru că susține legalizarea cannabisului, lucru care nu este văzut cu ochi buni de populaţie.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel