Cel puţin 32 de persoane au murit sâmbătă într-un accident rutier provocat de un carambolaj în care au fost implicate un camion-cisternă şi două autocare, pe un drum care făcea legătura între capitala siriană Damasc şi provincia Homs (nord-vest).
Camionul-cisternă, care a rămas fără frâne, a izbit 15 vehicule, între care două autocare care transportau pasageri irakieni, a declarat ministrul de interne, Mohammad Khaled al-Rahmoun, care s-a deplasat pentru a inspecta locul accidentului, la ieşirea din Damasc. În plus, 77 de oameni au fost răniţi, a adăugat ministrul sirian, citat de Sana.
Imaginile difuzate de agenţia oficială siriană arată echipele de salvare desfăşurate în jurul epavelor celor două vehicule. Sana a publicat totodată fotografii cu un autocar parţial pulverizat. Printre victimele accidentului s-ar putea afla pelerini irakieni care vizitau locuri sfinte din Siria, în continuare foarte populare în rândul şiiţilor din regiune, în pofida războiului din Siria, care din 2011 s-a soldat cu peste 380.000 de morţi şi cu milioane de persoane strămutate, citează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News