Cel puţin 35 de răniţi în urma coliziunii dintre un tren şi un camion lângă Tokyo

O coliziune între un tren şi un camion la o trecere la nivel de cale ferată din Yokohoma, suburbie a Tokyo, s-a soldat cu cel puţin 35 de răniţi, dintre care una grav, a anunţat joi compania feroviară vizată, potrivit AFP.

"În total, 35 de persoane au fost rănite (...) dintre care una în stare gravă", a declarat un responsabil al celulei de gestionare a crizei din Yokohama, Ryo Nagakura. Persoana rănită grav se află "în stop cardiorespirator", a precizat el, utilizând termenul folosit în Japonia înainte ca un deces să fie constatat de un medic.

Mass-media nipone informau că o persoană părea prinsă sub tren şi că ar putea fi vorba de conductorul de tren.

Potrivit postului public NHK, acesta din urmă ar fi grav rănit, dar celelalte persoane sunt rănite uşor.

Coliziunea a avut loc pe o linie care leagă Tokyo de această suburbie, între staţiile Kanadawa-Shinmachi şi Nakakido, din aglomeraţia urbană Yokohama.

Pompieri şi poliţişti se aflau la faţa locului, acţionând lângă epava locomotivei, potrivit unor imagini filmate dintr-un elicopter al postului public NHK. Locomotiva trenului a fost distrusă, cu parbrizul spart, fiind răsturnată pe şine. Cabluri electrice au fost agăţate şi mai mulţi stâlpi electrici au rămas înclinaţi.

Imaginile mai arătau fum negru ce părea că provine de la camion şi un mare număr de lămâi împrăştiate pe jos.

Imagini filmate cu un smartphone la scurt timp după accident şi difuzate de NHK arată pasageri coborând în grabă din tren.

Există încă în Japonia foarte multe treceri la nivel de cale ferată, dintre care unele în oraş, unde circulaţia foarte frecventă a trenurilor lasă puţin timp vehiculelor şi pietonilor pentru a le traversa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel