Cel puţin zece militari americani, implicaţi în scandalul de prostituţie din Columbia

soldati afganistan
soldati afganistan

Cel puţin zece militari americani ar putea fi implicaţi în scandalul de prostituţie din Columbia care afectează Secret Service, poliţia de elită care îi asigură protecţie preşedintelui Statelor Unite, au anunţat marţi oficiali americani.

Pentagonul a anunţat iniţial că cinci militari sunt suspectaţi că au frecventat prostituate în Cartagena, în Colombia, împreună cu membri ai Secret Service, în timp ce pregăteau dispozitivul de protecţie al lui Barack Obama în timpul vizitei acestuia pentru summitul Americilor, scrie Mediafax.

Unsprezece agenţi ai Secret Service au fost chemaţi la Washington înainte de încheierea vizitei lui Obama în Columbia şi fac obiectul unei suspendări administrative.

Dar numărul militarilor implicaţi ar putea să se fi ridicat la zece, a explicat un oficial american sub acoperirea anonimatului.

Astfel, ar fi vorba despre cinci membri ai Forţelor Speciale, doi soldaţi din cadrul Marinei, doi puşcaşi marini şi un membru al forţelor aeriene.

Printre ei nu se află niciun ofiţer, potrivit aceleiaşi surse.

Două anchete sunt în desfăşurare pentru a face lumină în acest scandal, una lansată de Secret Service şi cealaltă de armata americană.

Senatoarea republicană Susan Collins a dezvăluit marţi că circa 20 de femei au fost implicate în acest caz. Ea a afirmat că deţine aceste informaţii de la directorul Secret Service, Mark Sullivan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel