EXCLUSIV  Cele două domenii pe care ar trebui să se concentreze orice guvernare din România. Orban spune că doar aşa poate funcţiona economia

foto gov.ro
foto gov.ro

Ludovic Orban, preşedintele Forţei Dreptei, a explicat care sunt cele două domenii pe care ar trebui să se concentreze orice guvernare din România. 

"Care sunt măsurile pe care le-aţi lua sau le veţi lua dacă veţi ajunge din nou la guvernare, având în vedere contextul politic, economic şi social?", a întrebat Alex Vlădescu. 

"Într-o ţară, lucrurile funcţionează bine şi oamenii pot să câştige bine dacă funcţionează economia. Ca să funcţioneze economia, trebuie să eliberezi energiile individuale. Să reduci birocraţia, să reduci taxele şi impozitele, să creezi mecanisme de stimulare a producţiei, de stimulare a activităţii, să asiguri viteza de circulaţie a banului, să ai capacitatea de a genera proiecte care să atragă fluxurile de bani care circulă la nivel mondial, să ai credibilitatea pentru a putea atrage investiţii semnificative în ţară. 

În ceea ce priveşte zona publică, concentrarea cea mai mare pe care trebuie să o aibă orice guvernare este pe două domenii: educaţie şi sănătate. 

În educaţie trebuie o reformă calitativă, profundă, care să afecteze inclusiv mentalităţi şi modul de recompensare a cadrelor didactice. Este nevoie de o depolitizare drastică a sistemului de educaţie şi a celui de sănătate. 

În sănătate, trebuie luate măsuri, pentru că nu poţi menţine un sistem de sănătate având doar 27% din populaţie contribuabili la sănătate. În Germania, 82% din populaţie contribuie.

(...) 

Sunt nişte probleme de fond în ceea ce priveşte educaţia şi sănătatea care trebuie rezolvate. Sunt reforme calitative, care necesită o voinţă de implementare pe o perioadă lungă de timp, care să permită celor cu performanţă, care au mentalitatea de a schimba lucrurile, să o facă. 

Birocraţia trebuie redusă drastic. Asta înseamnă reducerea ministerelor, a agenţiilor, etc", a precizat Ludovic Orban. 

"Dar aţi fost acolo, dle Orban! Nu am văzut să reduceţi din agenţii", a intervenit Alex Vlădescu. 

"Când am ajuns eu acolo, erau 27 de ministere, şi eu am redus la 16. Pentru agenţii e nevoie de legi. Eu am avut majoritate parlamentară? Am guvernat un an de zile, cu un Guvern de tranziţie, cu 20% în Parlament, cu opoziţia celor din PSD cu 45% în Parlament, în an electoral, cu pandemie...", a mai explicat acesta. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel