Deficiențele de nutrienți pot fi indicate de semne ciudate sau banale.
Organismul ne trimite semnale atunci când nu avem o dietă echilibrată, cu un aport adecvat de vitamine, minerale și nutrienți.
Astfel, semnele cu care ne confruntăm în situația unor deficiențe de nutrienți sunt pe cât de ciudate, pe atât de simple, suficiente cât să se aprindă ”becul” și să acordați atenție în acest sens, eventual să acționați prin schimbarea alimentației, dar și să mergeți să faceți un set de analize pentru a putea regla situația.
Senzația de frig și amețeală, care persistă tot timpul, indică o deficiență de fier. Acest mineral este o componentă de bază a hemoglobinei, iar cel mai important rol al fierului, dincolo de oxigenarea organismului, este faptul că acesta transportă diverse substanțe chimice implicare în metabolismul energetic.
Fierul se găsește în ficat, carne de vită, pește gras, piept de pui, gălbenuș de ou, fructe de mare, spanac, broccoli, germeni de grâu, orez brun, ovăz, linte, semințe (dovleac, susan, in), cartof copt, fasole, caju, soia, fistic, năut, ciuperci, sfeclă roșie, pepene verde și ciocolată neagră.
Contracțiile ochilor sunt un semn al deficitului de electroliți (sodiu, potasiu, clor, magneziu calciu), vitamina B12 și vitamina D.
Electroliții se găsesc în sarea de bucătărie, carne, banane, cartofi, roșii, spanac, avocado, produse lactate, tofu, migdale, nuci, semințe, cereale integrale, alge, creveți, ouă, legume verzi.
Vitamina B12, esențială pentru unele dintre cele mai importante funcții ale organismului, se găsește în produsele de origine animală, vegetarienii aflându-se printre cele mai expuse la risc pentru un astfel de deficit.
Vitamina D, cunoscută și ca vitamina soarelui, se poate obține din uleiul de peste, dar mai ales prin expunerea, chiar și numai pentru 10-15 minute pe zi, la lumina naturală.
Umflăturile albe de pe piele pot indica un deficit de acizi grași Omega 3, vitamina A și vitamina D.
Acizii grași Omega 3 se găsesc în peștele gras, fructele de mare, nuci, semințe de soia, in sau chia, unele fructe și unele legume, care sunt bogate și în fier.
Sângerarea gingiilor arată un deficit de vitamina C și vitamina B12. Vitamina C, cu acțiune antioxidantă, se găsește în cele mai multe dintre fructe și legume.
Crampele musculare sunt un semn al deficitului de magneziu, calciu și potasiu.
Căderea părului poate fi cauzată de stres, dar și de deficitul vitaminei B7. Această vitamină ajută la sinteza acizilor grași, sinteza glucozei din alte surse decât carbohidrați.
Vitamina B7 se găsește în tărâțele de grâu, carnea din organe, drojdia de bere, ouăle fierte, stridiile.
Oboseala și schimbările de dispoziție sunt date de lipsa de vitamina D.
Crăpăturile la colțul gurii indică un deficit de fier, zinc și vitamine din complexul B-urilor. Zincul se ajută la divizarea celulară, iar principale alimente în care se găsește sunt: ouăle, carnea roșie, carnea de pește, cerealele integrale, ciupercile, sparanghelul, varza, mazărea, leguminoasele, nucile și semințele, produsele lactate.
Dificultățile de respirație sunt date de deficitul de vitaminele B9 și B12. Vitamina B9 este conținută de legume, precum broccoli, conopida, varza, lintea, mazărea, năutul, fasolea, spanacul, avocado, semințe de floarea soarelui, citrice, dar și de produse de origine animală (ficatul și ouăle).
Citește și: Magneziul, mineralul important pentru sănătatea inimii. Care sunt semnele deficitului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu