Valentin Ioniță, directorului Direcției Rutiere, a participat la dezbaterea „#LegeaAnastasia. Drumul către viaţă”, care a avut loc la Palatul Victoria în data de 20 noiembrie 2023.
Valentin Ioniță a făcut o prezentare a ceea ce înseamnă accidentele rutiere din România susținând că este necesar să vedem cu ce ne confruntăm și ce se poate face pentru a îmbunătăți situația.
„Sunt 34.000 de persoane moarte în accidentele rutiere în ultimii 17 ani și avem 128.000 de persoane care sunt rănite grav în accidente rutiere.
O să fac o scurtă prezentare a evoluției în ceea ce înseamnă consumul de băuturi alcoolice. După cum observați am făcut și facem analize frecvente, când se focusează aceste accidente, ca moment de producere a accidentelor rutiere. Avem sâmbătă, duminică, mediul rural este preponderent și, pe de altă parte, avem drumurile județene. Deci preponderența acestui flagel al consumului de băuturi alcoolice se focusează în mediul rural și acolo înregistrăm foarte multe accidente.
Pe de altă parte, în anul 2023, avem înregistrate 9175 de dosare penale, ceea ce înseamnă 6426 de dosare penale pentru consumul de alcool la volan și 2749 de dosare penale conducătorilor auto care au consumat droguri. Pot să vă spun că avem cele mai multe trimiteri în judecată, în tot ceea ce înseamnă sistemul judiciar, și avem cele mai multe persoane condamnate din sistemul judiciar și puse în regimul de detenție.", a spus Valentin Ioniță.
„Vreau să înțelegem și unde se situează România pe ceea ce însemnă evoluția numărului de morți în accidente rutiere. Avem aici în 2007, pornind de la 2800 de persoane decedate și până în 2023 – 10.094. La acest moment, vorbim de 1338 de persoane decedate. Înregistrăm un minus și față de perioada anterioară în care am înregistrat undeva la 1633 de persoane decedate.
Observați diferența dintre România și Uniunea Europeană. În România a evoluat numărul de persoane decedate, raportat la Uniunea Europeană, unde trendul s-a menținut constant în scădere.
Avem o scădere de 42% de persoane decedate, din anul 2007 până în anul 2022, și de 41% din anul 2019 până în anul 2022. Nu am luat an de referință 2020 pentru că a fost un an pandemic și nu este un an reprezentativ din punct de vedere al mobilității.
Aici este clasamentul: cam cum arătăm noi, ca stat, în afara Uniunii Europene, în ceea ce înseamnă numărul de persoane decedate în accidente rutiere. Avem o medie a Uniunii Europene și noi suntem undeva la 89 de persoane decedate la milionul de locuitori.", a spus Valentin Ioniță.
Cauzele de deces în accidentele rutiere:
„Prima cauza de producere a accidentelor rutiere o constituie viteza neadaptată la condițiile de drum, urmată de traversarea neregulamentară a pietonilor, apoi bicicliștii, pietoni pe partea carosabilă, depășire neregulamentară, alte preocupări de distragere a atenției, neacordare prioritate pietoni și conducerea sub influența băuturilor alcoolice.", a spus Valentin Ioniță.
Cauzele de producere a accidentelor grave din România:
„Avem un număr de 488 de accidente produse pe fondul vitezei. S-a vorbit despre faptul că în toată această ocupație trebuie prins atât omul, drumul, cât și vehiculul. În ceea ce privește omul, principalul factor de producere a accidentelor rutiere este reprezentat de conducătorii auto, apoi pietonii și pasagerii.
În România, la sfârșitul anului 2022, avem 8.503.000 posesori de permise. Probabil că acest număr se va schimba în perioada următoare.", a spus Valentin Ioniță la dezbaterea „#LegeaAnastasia. Drumul către viaţă”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News