Cele mai frumoase legende despre conacele din Timiș
Conacele au avut întotdeauna un farmec aparte. Fie că vorbim despre perioadele lor de glorie, fie că au fost părăsite, au devenit ruine şi s-au retras în amintirea istoriei.
Judeţul Timiş a avut zeci de astfel de conace, dar mai puţin de zece dintre ele pot fi astăzi vizitate. Odată cu retrocedările proprietăţilor din ultimele trei decenii, din foste instituţii ale statului au ajuns în proprietatea unor moştenitori care le-au transformat în afaceri imobiliare doar pentru teren, întrucât nu au avut bani să le renoveze, iar altele au fost cumpărate şi sunt locuite de familii care arareori permit accesul turiştilor pentru a fi vizitate.
Leopoldinei Stoianovici - Poieni Strâmbu
"O frumoasă poveste este legată de cripta Leopoldinei Stoianovici, din Poieni Strâmbu, contesa din veacul al XIX-lea despre care bătrânii satului povestesc şi acum cu nostalgie că se purta foarte frumos cu localnicii. Ea îşi construise un conac făcut mai mult din lemn, după model occidental, pe un munte mai puţin înalt, numit astăzi 'la frasin'. Toată legenda ei este împânzită de poveşti de dragoste, de morţi neaşteptate. Există şi o criptă în apropiere de Poieni Strâmbu, prădată din timpul vieţii ei şi goală acum, dar locul în sine este unul de poveşti", povesteşte pentru AGERPRES Ioan Gropşianu, membru al ACA Timişoara.
Legenda spune că aici a fost înmormântat Bogdanovich Ferencz, fiul contesei Leopoldina, care la 18 ani era îndrăgostit de o fată din Budapesta, râvnită şi de un alt bărbat, iar în urma unul duel, tânărul moare. Alţii spun că de dorul fetei, băiatul s-ar fi împuşcat, iar mama lui a comandat construirea criptei în care şi-a îngropat unicul copil. Întrucât se credea că împreună cu fiul, contesa ar fi îngropat şi obiecte de valoare, sicriul a fost spart, iar ulterior Leopoldina a dat ordin ca acesta să fie zidit într-o altă încăpere, cu porţi din fier forjat.
Conacul de la Carani
"Castelul Mercy", este locul care aminteşte cel mai bine de povestea "Frumoasa din Pădurea Adormită", pentru că, aşa cum spune Ovidiu Forai, "vara este inundat de o vegetaţie cvasiamazoniană, metri de vegetaţie extrem de deasă, urzici şi lăstărişuri care îl îmbracă. Ai nevoie de o masetă ca să-ţi croieşti drum. Ca să parcurgem zece metri ne-au trebuit zeci de minute. Păstrează scările de marmură, farmecul de odinioară şi îţi poţi imagina recepţiile de altădată, dar o faci pe propria răspundere".
Legenda conacului Ambrozy de la Remetea Mare
"Este unul dintre grindurile din zonă, iar aceste grinduri întotdeauna adăpostesc situri arheologice interesante, pentru că pe ele s-au născut acele teluri sau culturi care în vremurile istorice s-au suprapus. Când vorbim despre Remetea ne gândim la o eremita sau la o mănăstire ale cărei ruine se găsesc, cumva, neconfirmate de arheologi, dar prin arătură afli bucăţi de ceramică şi marmură. Acest conac parcă are cea mai frumoasă poveste. Contele Ambrozy are şi el o personalitate interesantă, nu ştim precis originea, dar ştim că la un moment dat a pierdut conacul la jocul de cărţi şi scos la mezat, iar în perioada interbelică l-a cumpărat statul român, apoi a fost vândut unei alte familii ai cărei urmaşi au intrat în posesie, după 1990, dar care l-a vândut unei alte familii, care nu ar mai avea nicio legătură din punct de vedere al poveştilor, cu acest conac", spune Gropşianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
