Un nou studiu sugerează că civilizațiile avansate ar putea de fapt să călătorească prin galaxie folosind stele.
De la Arrival la Signs, farfuriile zburătoare au fost elemente esențiale în blockbusterele de science fiction de-a lungul anilor.
Însă, în loc să zboare pe OZN-uri, un nou studiu sugerează că civilizațiile avansate ar putea de fapt să călătorească prin galaxie folosind stele.
Potrivit dr. Clement Vidal, un filozof de la Universitatea Vrije din Bruxelles, cele mai rapide stele din galaxie ar putea fi manevrate de forme de viață extraterestre.
Distanțele uriașe dintre stele fac călătoriile extrem de consumatoare de timp și riscante.
Astfel, în loc să părăsească confortul sistemului lor solar, unele rase spațiale ar putea alege să își aducă sistemul solar împreună cu ele în călătorie, potrivit experților.
Dacă extratereștrii ar găsi o modalitate de a forța steaua lor să ejecteze material într-o anumită direcție, ar putea crea un „motor stelar” capabil să călătorească mii de km pe secundă.
Deși acest lucru ar putea părea o propunere ciudată, dr. Vidal afirmă că ar putea fi o realitate aici, în Calea Lactee.
Stelele cu caracteristicile necesare pentru a deveni motoare stelare au fost identificate în galaxia noastră, spune el.
Există două motive principale pentru care o rasă avansată de extratereștri ar trebui să călătorească prin galaxie.
În lucrarea sa, care urmează să fie supusă unei evaluări de specialitate, dr. Vidal scrie: „Două motivații evoluționare universale vor face ca călătoria interstelară să devină o necesitate pentru orice civilizație de lungă durată: supraviețuirea și reproducerea.”
De exemplu, o rasă extraterestră ar putea părăsi planeta natală pentru a scăpa de o catastrofă, cum ar fi o supernovă iminentă, sau pentru a aduna cât mai multe resurse posibil.
Indiferent de motivul lor, dr. Vidal explică faptul că orice extratereștri care călătoresc prin spațiu se vor confrunta curând cu „tirania ecuației rachetelor”.
Această formulă pentru calcularea vitezei rachetelor presupune că, pentru a călători prin univers, trebuie ori să mergi rapid și ușor, ori încet și greu.
Totuși, având în vedere că deplasarea de la stea la stea va dura probabil generații, indiferent de viteza aleasă, are mult mai mult sens ca extratereștrii să aleagă să călătorească încet.
Cea mai bună modalitate de a face acest lucru, susține dr. Vidal, este de a construi un motor stelar care să conducă întregul sistem solar oriunde ar dori să ajungă.
Aceasta ar necesita ca o rasă extraterestră să găsească o metodă de a controla direcția în care radiațiile sau emisiile ar ieși din steaua lor.
Acest lucru ar putea fi realizat fie prin crearea unor câmpuri magnetice asimetrice, fie prin încălzirea intensă a unor părți ale stelei.
Oamenii de știință au analizat anterior dacă „stelele hiperveloce” care se mișcă extrem de rapid ar putea fi controlate de rase extraterestre.
Până acum, nicio stea hiperveloce nu prezintă mișcări neobișnuite care ar putea indica un control inteligent.
Totuși, ceea ce face propunerea dr. Vidal diferită este faptul că el sugerează să se studieze sistemele stelare binare, nu stelele solitare.
În special, cei mai plauzibili candidați ar fi sistemele denumite „pulsari păianjen”, în care o stea mică orbitează strâns în jurul unei stele neutronice incredibil de dense.
Pulsarii păianjen își iau numele de la păianjenii vaduva neagră, femelele cărora își devorează partenerii după împerechere.
Totuși, în acest caz, steaua neutrino distruge companionul său, deoarece vânturile intense de particule energetice smulg straturile exterioare ale acesteia.
Pulsarii „redback” au un companion care are între o zecime și jumătate din masa Soarelui nostru, în timp ce pulsarii „vaduva neagră” au un companion cu mai puțin de cinci procente din masa Soarelui.
Dacă extratereștrii ar plasa mașinăria lor aproape de steaua neutronică, ar putea, teoretic, să folosească gravitația sa intensă ca sursă de energie.
Folosind acest lucru, ar putea evapora steaua companion în impulsuri cronometrare cu atenție, creând un impuls care ar împinge întregul sistem binar prin spațiu.
Prin schimbarea temporizării acestor impulsuri, civilizația extraterestră ar putea chiar să își direcționeze sistemul cu un anumit nivel de control.
De exemplu, dacă ar activa întotdeauna impulsul în același timp, sistemul ar continua să se deplaseze în aceeași direcție.
Dar, dacă ar activa mașinăria puțin mai târziu, ar putea schimba direcția impulsului și ar altera cursul lor.
Pentru a se deplasa într-o direcție diferită față de orbită, extratereștrii ar schimba pur și simplu direcția în care echipamentul lor era îndreptat pentru a modifica unghiul.
Surprinzător, dr. Vidal susține că există un număr de stele care corespund acestor criterii foarte specifice.
De exemplu, pulsarul „vaduva neagră” PSR J0610-2100 și pulsarul „redback” PSR J2043+1711 au amândoi combinația potrivită de o stea neutronică densă de raze X și un companion care orbitează strâns.
Anul trecut, Observatorul Chandra X-ray al NASA a descoperit încă cinci pulsari „păianjen” în clusterul globular Omega Centauri.
Dr. Vidal susține că teoria este suficient de plauzibilă pentru a merita o investigare mai detaliată.
Prin monitorizarea posibilelor semne ale civilizațiilor avansate, cercetătorii pot restrânge căutarea lor pentru semnături tehnologice greu de găsit.
Cercetătorii au sugerat anterior că metode similare ar putea fi folosite pentru a căuta stele care prezintă indicii ale unor structuri uriașe numite „Swarm-uri Dyson”.
De asemenea, sistemele binare „păianjen” cu mișcare rapidă ar putea fi candidați buni pentru investigații suplimentare, în cazul în care există măcar o mică șansă ca acestea să fie folosite ca motoare stelare, conform Daily Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu