Despre Nostradamus se crede în continuare că a prezis evenimente din viitor, la aproape jumătate de secol de la publicarea a 942 de catrene în faimoasa carte "Profeţiile".
Nostradamus a prezis în 1555 că încălzirea globală va atinge un nivel atât de ridicat încât peştii vor fierbe în mări, scrie Daily Mail. Acesta a mai sugerat şi faptul că rasa umană nu va mai avea parte de ploaie timp de 40 de ani, iar când aceasta va veni, va veni sub forma unor inundaţii severe, care vor devasta naţiunile.
Lumea a văzut deja valuri devastatoare de căldură, inundaţii severe, dar şi secete în ultimii ani, iar ONU avertizează că dezastrele naturale vor deveni mai frecvente şi mai intense într-un raport numit "Cod Roşu pentru umanitate".
În următorii 20 de ani, planeta ar urma să se încălzească cu cel puţin 1,5 grade Celsius, deşi acest lucru trebuia să se întâmple abia peste 30 de ani.
Din 1970 până acum, temperatura globală a crescut mai repede decât în orice altă perioadă de 50 de ani din ultimii 2000 de ani, arată ONU. Ultimii cinci ani au fost cei mai fierbinţi din istoria măsurătorilor, adică din 1850 până acum.
"Este un lucru garantat că situaţia se va înrăutăţi. Nu văd nicio zonă care să fie sigură. Nu avem unde fugi, nu avem unde să ne ascundem", a precizat Linda Mearns, co-autoare a studiului citat, climatolog la Centrul Naţional pentru Cercetare Atmosferică al SUA.
Tot în 1555, Nostradamus a prezis că planeta noastră va fi lovită de un asteroid. Nu este încă foarte clar când va avea loc acest fenomen, dar el a scris că "un foc uriaş" va cădea din cer.
"Un foc uriaş va cădea din cer timp de trei nopţi / Va fi minunat, dar şi stupefiant / La scurt timp după, va avea loc un cutremur", a scris el în carte.
De altfel, în acest an un asteroid de mărimea unui autobuz londonez a trecut la mică distanţă faţă de planeta noastră. Şi NASA a avertizat că, odată la 2000 de ani, un asteroid de mărimi considerabile apare şi poate prezenta o ameninţare pentru planeta noastră. Ultimul asteroid s-a apropiat la 12.000 de mile faţă de planetă, mai aproape decât mulţi sateliţi geostaţionari.
NASA apreciază, însă, că ar fi nevoie de un asteroid care să aibă cel puţin o jumătate de milă lungime (800 m) pentru a cauza probleme globale. Un asteroid mai mic ar provoca, cel mult, probleme locale, dar nu ar declanşa o criză globală.
Nostradamus a prezis şi că omenirea va muri de foame din cauza inflaţiei, care va duce la o creştere uriaşă a preţurilor într-o economie în decădere. Ca urmare a foametei, vor izbucni din ce în ce mai multe conflicte, iar oamenii se vor lupta pentru resursele naturale.
De altfel, în 2021 a putut fi observată o serioasă instabilitate politică, inflaţia fiind alimentată de pandemie, dar şi de lipsurile în ceea ce priveşte combustibilul. De asemenea, au crescut preţurile la energie şi mâncare.
Climatologii de la ONU au avertizat că planeta ar putea intra într-o eră de conflict şi haos, dacă liderii nu vor lupta contra încălzirii globale.
"Vom avea mai puţină mâncare, deci va fi o criză aici. Mulţi oameni ar fi vulnerabili la situaţii teribile, grupuri teroriste, violente. Ar fi multe surse de instabilitate", a explicat Patricia Espinosa, secretar executiv al Convenţiei pentru Schimbare Climatică a ONU, anunţând că guvernele lumii ar trebui să lupte pentru reducerea emisiilor de gaze de seră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News