Jamila Cuisine, vedeta gospodinelor, a anunțat că a fost infectată cu noul coronavirus și a împărtășit experiența sa.
„Dragii mei, vreau să împărtășesc cu voi un lucru foarte personal despre care mi-e încă foarte greu să vorbesc. Am fost infectată cu virusul SARS-cov-2, adică am avut COVID-19. Imediat ce am aflat s-a instalat panica. Pentru început nu știam cum de tocmai eu m-am infectat. Am purtat mereu mască și am purtat-o corect, am păstrat distanța socială, nici măcar n-am plecat nicăieri în vacanță anul acesta, tocmai pentru a mă proteja și pentru a-i proteja pe ai mei. Mă simțeam ca într-un vis urat care părea să nu se termine.
A urmat apoi o cursa cu obstacole între telefoane la DSP, controlul zilnic al poliției locale, carantinare pentru soțul și copiii mei, izolare pentru mine. Îmi sărea inima din piept când vedeam pe ecranul telefonului apel de la un număr de fix. Știam că fie e DSP-ul, fie ambulanța. Pe scurt a fost o perioadă extrem de grea pentru mine, iar moralul meu a fost la pământ. Nu am vrut atunci să spun nimănui.
Văzusem cu ochii mei hate-ul de care au avut parte alte persoane publice când au anunțat același lucru. Am decis să nu fac public lucrul acesta, însă m-am răzgândit și vă voi spune de ce.
În primul rând am vrut să fac publică infectarea mea pentru că vreau că oamenii să înțeleagă că nu e o rușine. Orice se poate infecta, iar virusul nu alege. Nu îi tratați pe bolnavii de Covid ca pe niște ciumati pentru că nu e cazul.
După 14 zile nu mai sunt contagioși, deci nu mai pot infecta alți oameni. Apoi am vrut să spun pentru că am văzut că mulți iau în râs acest virus și că mult mai mulți nici măcar nu cred în el.
Aș vrea doar să conștientizăm că virusul există, că putem face forme mai ușoare sau mai grave (în cazul nostru au fost ușoare) și că cel mai rău, îi putem infecta și pe cei pe care îi iubim și care pot avea alte boli care le-ar pune în pericol sănătatea.
Din fericire, noi nu am infectat pe nimeni altcineva. Este foarte important să ne protejăm și da, să purtăm masca care a devenit cel mai urât obiect în perioada aceasta. Masca purtată corect ne ajută să nu răspândim virusul, deci să nu-i infectăm și pe alții”, a scris Jamila Cuisine pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu