Presa italină a raportat ieri că faimosul bucătar sicilian Carmelo Chiaramonte a fost arestat pentru suspiciune de trafic cu stupefiante, după ce poliția a găsit în casa acestuia 1 kg de cânepă și două plante mari de marijuana.
Odată cu confiscarea drogurilor și arestarea bucătarului, poliția a mai confiscat și diverse produse alimentare infuzate cu marijuana.
Bucătarul italian a avut și o emisiune culinară prin care a promovat mâncarea și tradițiile siciliene. Printre acestea putem enumera vinuri, cafea, măsline și chiar ton, care au fost infuzate sau marinate cu stupefiante.
În apărarea sa, bucătarul în vârstă de 50 de ani a declarat că „încerca noi arome", descriindu-se ca un „consultant agro-alimentar pentru bucătăria mileniului trei". Acesta declara pe site-ul său că gătește cu „nuanțe aromatice" pentru gustul oamenilor mediteraneni.
Chiaramonte este recunoscut ca un expert în bucătăria siciliană și este bucătarul șef al luxosului hotel de patru stele din Catania, Katane Palace.
Chiaramonte a fost, pentru moment, eliberat în așteptarea procesului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu