Cântăreţi precum Un studiu publicat într-o ediţie specială de Crăciun a revistei British Medical Journal spune că faima poate augmenta riscul decesului în lumea cântăreţilor. Cu toate acestea, riscul nu se limitează la vârsta de 27 de ani, ci poate apărea la orice vârstă.
Potrivit 20minutos.es, cercetătorii de la University of Technology din Australia au spus că starurile muzicii au de două ori sau trei ori mai multe şanse de a deceda între vârsta de 20 şi 30 de ani decât întreaga populaţie din Regatul Unit. De la mijlocul secolului trecut, mai mult de 40 de cântăreţi au plecat dintre noi, devenind membrii ai Clubului 27 de tinere stele care au murit la această vârstă considerată blestemată. Între ele vorbim de Brian Jones de la Rolling Stones şi Kurt Cobain de la Nirvana. Cele mai multe dintre staruri au murit în accidente rutiere, altele s-au sinucis sau au fost victimele unei supradoze de droguri sau alcool.
Cercetătorii din Australia au vrut să verifice ipoteza morţii legată de Clubul 27. Ei au studiat indicele mortalităţii a 1.046 cântăreţi care au fost la un moment dat în topurile britanice între anii 1956 şi 2007. Cercetătorii nu au observat un vârf al mortalităţii la vârsta de 27 de ani, dar au constatat că muzicienii se confruntă cu un risc de deces prematur. Aşadar, concluzia a fost că acest Club 27 este un mit, dar că există motive de îngrijorare cu privire la decesul prematur al starurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu