Andrei Marius, un suporter al Tricolorilor, a făcut show înaintea meciului România - Olanda.
Andrei Marius, un suporter al Tricolorilor care se află în Germania și participă la meciurile Naționalei, a devenit viral pe TikTok după ce la meciul României împotriva Ucrainei l-a strigat pe portarul Niță pentru a scoate o minge rămasă în careu.
„Nițăăăăă, mingea Niță, nu mă auzi? Nițăăăăă, Nițăăăăă, mingea, Nițăăăăă“, striga cu pasiune celebrul suporter (imaginile pot fi vizionate AICI).
Suporterul a rămas în Germania alături de Tricolori, iar astăzi a mai prins bilet doar în zona alocată suporterilor olandezi de pe stadionul din München. El a postat pe TikTok în ultimele numeroase videoclipuri de pe străzile capitalei Germaniei, unde poate fi văzut cum dansează alături de fanii selecționatei Țărilor de Jos.
@andrei_mariusss Fotbalul uneste natiuni , dar olanda pleaca acasa ????????????????????#euro2024 #romania #olanda #germania ♬ sunet original - andrei_mariuSSS
„Doar noi mergem la Berlin, doar noi mergem la Berlin. Nu-l ascultați pe ăsta“, spune suporterul într-un alt videoclip.
@andrei_mariusss Macar numai noi stim ce avem in sufletul nostru ????♥️#euro2024 #romania #germania #olanda ♬ sunet original - andrei_mariuSSS
Într-un alt videoclip, Andrei Marius se află într-un mijloc de transport în comun plin de fani olandezi și strigă cu putere: „Batem Olanda, batem Olanda“. Cel mai probabil, suporterii din Țările de Jos nu-l înțeleg ori chiar nu le pasă că în grupul lor se află și un fan înflăcărat al Naționalei României.
„Eu sunt la ei în galerie și poate îmi iau bătaie! Gata cu scandările“, spune tânărul la un moment dat. Ulterior, tânărul se bucură și dansează alături de alți suporteri români pe un peron de metrou din Berlin.
@andrei_mariusss Bateeem Olandaaaa ????????????????????#euro2024 #romania #olanda #germania ♬ sunet original - andrei_mariuSSS
Cel mai viral videoclip postat de Andrei Marius este cu un suporter al Belgiei care îl pupă. Reacția românului este de-a dreptul inedită: „Oricum luați bătaie, degeaba mă pupi. Degeaba mă pupi, iei bătaie, degeaba mă pupi“, spune amuzat tânărul. Olandezul îl bate prietenește cu palma pe burtă și face mai multe scene obscene cu mâinile către cameră.
România nu a învins Belgia, însă în acest moment doar țara noastră a rămas în competiție din grupa E, după ce selecționata Belgiei a fost învinsă ieri de Franța, iar selecționata Slovaciei a pierdut cu Anglia.
Naționala României s-a calificat prima din grupa E în optimile Campionatului European de Fotbal din Germania. Tricolorii au învins Ucraina cu 3 - 0 în meciul de debut, după care au fost învinși de Belgia cu 2 - 0. În ultimul meci România a remizat cu Belgia 1 - 1, scor ce s-a asigurat primul loc în grupă, după ce Belgia și Ucraina au terminat tot la egalitate (0 - 0).
@andrei_mariusss Degeaba mă pupați Belgienilor , oricum luați bătaie ????????♥️♥️#euro2024 #romania #belgia #germania ♬ sunet original - andrei_mariuSSS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News