S-a aflat motivul pentru care cunoscutul jurnalist american Tucker Carlson a ajuns în România. Acesta s-a deplasat la reședința fraților Tate pentru realizarea unui interviu.
Controversatul influencer Andrew Tate, aflat în arest la domiciliu în vila sa de lângă București, a postat o fotografie pe Twitter în care apare alături de Carlson. Cei doi păreau să fie angrenați într-o discuție sub reflectoare, sugerând că ar putea fi vorba despre un interviu.
Tucker Carlson și-a exprimat sprijinul anterior pentru Andrew Tate, după ce influencerul a fost arestat într-un dosar DIICOT de trafic de persoane. Cunoscutul jurnalist crede că acuzațiile împotriva lui Tate au fost formulate din cauza mesajelor sale controversate și a creșterii popularității sale prin acest mod de a comunica.
În cadrul emisiunii lui Carlson, Tina Glandian, o invitată a acestuia, a sugerat că adevărul ar putea fi în favoarea lui Tate, dar Tucker Carlson nu a ezitat să își exprime opinia fără menajamente, susținând că este vorba de o "înscenare". Cu toate că ancheta penală era în desfășurare și nu puteau fi dezvăluite toate detaliile favorabile lui Tate, Carlson a afirmat că este evident că acesta este victima unui complot. "Tipii ăștia au fost supărător de nepopulari în rândul celor de la conducere și acum se află într-o presupusă "închisoare românească" sub "legea românească". Este clar ce se întâmplă aici", a adăugat Tucker Carlson.
După ce a plecat de la Fox News, Tucker Carlson a început o emisiune pe platforma Twitter. Primul episod al noii emisiuni a atras audiențe record.
Cozmin Gușă a publicat vineri prima poză cu Carlson în România, aflat într-un restaurant din București.
"BOOOM! Tucker Carlson incognito la București aseară, poze cu fanii din România! Welcome Tucker! Cei care-au luat masa aseară la Casa di David au avut nemaipomenita surpriză să-l întâlnească pe Tucker Carlson, venit incognito la București, după o vizită la Budapesta. Ne-a laudat mâncarea și cultura, despre care mai știa destule de la tatăl său, un mare fan al României, ce a încercat să ne ajute în alegerile din 2009. Niște prieteni de-ai mei erau prezenți și s-au fotografiat astfel cu vedeta tv nr. 1 a momentului, cel mai bucuros a fost însă tânărul Mathias (foto), ce e mare fan al lui Tucker. Să vedeți acum scenarii despre “scopul și durata vizitei," a scris Gușă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News