Celia și soțul ei, Ardeli Ancuța, au împlinit 7 ani de relație, dar încă simt fiorii de la începutul relației. Au trecut împreună prin momente dificile, dar au rămas împreună căci iubirea a fost mai puternică decât impedimentele pe care le-au întâlnit. Sunt părinții unui băiețel frumos, Angelo Ioan, iar artista nu ezită să îi facă declarații de dragoste în mod public soțului, așa cum a procedat și cu ocazia aniversării a 7 ani de relație.
"Cu 7 ani în urmă în România, la 7 dimineața, mi-ai furat primul sărut. Ceva mai târziu, în timp record mi-ai furat și inima pentru totdeauna La mulți ani, iubire!", a scris artista în urmă cu trei săptămâni pe o rețea de socializare.
Celia vorbește ori de câte ori are ocazia despre legătura specială pe care o are cu soțul ei și rememorează cu drag primele etape ale relației lor. După 7 ani, cei doi continuă să se iubească ca în prima zi și fericirea lor este completă de când a venit pe lume micuțul Angelo.
Celia și Ardeli au sărbătorit cei 7 ani de relație departe de țară, tocmai în America, unde au vizitat Grand Canyon. Mai mult, artista a filmat și noul videoclip acolo, pe care îl va lansa în perioada următoare.
"A fost una dintre cele mai frumoase vacanțe din viața mea, deși a durat doar câteva zile, s-a îmbinat utilul cu plăcutul. Am avut și concert acolo în Las Vegas la European Music Fest și am filmat și imagini pentru noul meu videoclip alături de Eugen Aninaru și echipa lui. Soțul meu a fost alături de mine, am încercat să ne terminăm treaba cu profesionalism ca mai apoi să ne bucurăm unul de celălat. Începând cu data de 7 am avut parte de câteva zile de răsfăț total... Am stat la hotelul meu preferat, cel pe care îl priveam cu admirație în video-uri și fotografii și ne-am bucurat unul de celălalt. Am vizitat Grand Canyon și ne-am bucurat de Las Vegas ... ne venea să ne mai căsătorim o data acolo:))), a fost superb. La întoarcerea în țară am mai avut parte de o surpriză minunată. Noi am păstrat discuțiile noaste și promisiunile din primele luni de relație și obișnuiam să le privim din când în când, să ne amintim profunzimea sentimentelor care ne leagă, bucuria pe care am simțit-o când ne-am găsit unul pe celălalt și promisiunile pe care ni le-am făcut unul celuilalt la începutul relației. A fost minunat să le văd, imprimate într-o carte care vorbește despre minunata noastră poveste de iubire. Mulțumesc celor de la "Your Life Book" pentru surperba carte. Sunt binecuvântată cu multe în viața mea și caut să protejez tot ceea ce mi-a dat Bunul Dumnezeu ... caut să protejez iubirea noastră și familia uneori cu prețul carierei, însă deși timpul îmi permite mai puțin decât înainte, nu am încetat să ofer câte un cadou muzical pornit din suflet și menit să aducă bucurie și alinare ascultătorilor. Se spune că muzica este vibrația iubirii pe înțelesul fiecăruia și ne ajută enorm, așa că, voi încerca mereu să ofer muzică plecată din suflet, curând voi lansa un nou videoclip cu o piesă care aduce bucurie și zâmbete, este o piesă care ridica moralul cu siguranță!", a spus Celia.
Cântăreața și Ardeli s-au căsătorit civil pe 7 mai în Australia, iar nunta religioasă a avut loc în România, pe 24 august, la biserica din Ghelari, unde Celia și-a făcut apariția într-o mașina de epoca decapotabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
aniversare casnicie celia
celia
sot celia