Publicitate
Echipa de fotbal Celtic Glasgow, una din adversarele lui CFR Cluj în Europa League, a obţinut duminică o victorie la pas în campionatul Scoţiei, 4-0 pe terenul lui Aberdeen, într-un meci din etapa a 10-a.
Toate golurile campioanei en titre au venit înainte de pauză şi au purtat semnătura lui Odsonne Edouard (minutul 11), Jeremie Frimpong (15), James Forrest (37) şi Mohamed Elyounoussi (44).
Antrenorul Neil Lennon a folosit următorii jucători: Forster - Frimpomg, Julien (Bitton, 45), Ajer, Bolingoli - Brown, McGregor, Rogic, Forrest, Elyounoussi (Hayes, 81) - Edouard (Bayo, 70).
Celtic este lider în Scoţia, cu 25 de puncte, câte are şi marea rivală Rangers, ce a trecut duminică de Motherwell cu 2-1, pe teren propriu.
Portarul Laurenţiu Brănescu a fost titular sâmbătă la Kilmarnock, care a învins-o cu 1-0 acasă pe St. Mirren. Kilmarnock este pe locul 3, cu 17 puncte.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu