Centenarul a început pe 20 ianuarie în Piața Universității
În anii 90 când începuseră să plece românii la muncă prin lumea întreagă se spunea că întoarcerea lor în țară, după câțiva ani, va aduce o schimbare a mentalității administrațiilor locale, iar afacerile pe care și le-ar fi făcut în țară ar fi adus prosperitate. Iată că românii nu s-au mai întors acasă, nu că n-ar fi vrut, ci din cauză că nu au avut la ce să se întoarcă.
La marșul de sâmbătă, 20 ianuarie, am văzut însă români din toate colțurile lumii uniți în Piața Universității, la km zero al democrației și libertății României. Acesta este câștigul plecării românilor – că au înțeles mai repede ce înseamnă libertate – libertate economică, de conștiință, de gândire - , decât dacă ar fi rămas în țară să îngroașe rândurile asistaților sociali sau a șomerilor.
Sâmbătă seara am vorbit cu mai mulți români alungați de acasă, care au decis să fie uniți cu cei rămași în țară. O doamnă care muncea de 15 ani în Spania venise cu toată familia la protest. Ar vrea să se întoarcă, dar știe că ar muri de foame, mai ales acum că are doi copii pe care i-a născut în Spania și care, recunoaște, nu prea știu să vorbească românește. Nu pentru că nu ar vrea, ci din cauză că nu are cine să-i învețe, ei muncind cât e ziua de mare.
Exodul românilor a ajuns de mult la cote alarmante, dar nu pentru liderii politici, ci doar pentru noi, cei care am rămas să ne luptăm cu nedreptățile lor.
Ultimul raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că ţara noastră este pe locul doi în topul migrației mondiale, atenție, nu europene, după Siria, țară cu un război civil în desfășurare. În schimb, politicienii români se dau mari patrioți, se îmbracă în costume naționale și se bat cu pumnii în piept că nu vor să-și vândă țara, antamată săraca de mulți pentru un pumn de arginți.
Atât de patrioți sunt încât nu au reușit de 28 de ani să construiască în București un spital ocologic pentru copii, dar au aruncat pe distracții sute de milioane de euro, care n-au reușit să construiască o autostradă care să traverseze țara, iar ca să ajungi la comemorarea lui Iulia Maniu din 3 februarie faci 15 ore dacă ai noroc, dar au reuși să-și pună la adăpost familiile lor.
Nu am lipstit la niciun protest sau ieșire în stradă pentru a marca un eveniment din 90 încoace - mineriade, regele Mihai, plecarea Seniorului, protestul pentru Ilașcu, bătaia cu jandarmii la aeroport când regelui Mihai i se interzicea intrarea în țara lui- , dar niciodată nu am văzut atâta deznădejde ca de la Colectiv încoace. Fără regele Mihai, fără Corneliu Coposu, fără opoziție, am rămas doar noi, cetățenii simpli care am înțeles că dacă nu ne apărăm drepturile, nu ne va ajuta nimeni.
Pot spune fără nici o ezitare – anul Centenarului a început bine – români din toată țara și din toată lumea, ne-am strâns în Piața Universității să ne luptăm pentru noi, dar mai ales pentru generațiile viitoare. România mai are o șansă, a demonstrat-o sâmbătă seara la km zero al democrației!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Cum poate suna anunțul decesului în cazul celor patru președinți: Iliescu, Constantinescu, Băsescu și Iohannis de Val Vâlcu
