#CentenarulMariiUniri. Jandarmeria, proiect montan 'O echipă. Un steag. Un ideal'

Jandarmeria Română lansează proiectul montan 'O echipă. Un steag. Un ideal', cu prilejul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, în memoria românilor şi a eroilor neamului care au făcut posibilă Marea Unire de la 1918, anunţă un comunicat de presă al instituţiei. 

În cadrul proiectului 'O echipă. Un steag. Un ideal' se va constitui o echipă formată din 10 jandarmi cu pregătire şi experienţă în domeniul montan denumită: Echipa Naţională Montană, care va desfăşura o serie de activităţi prin care vor fi marcate momentele importante din istoria României, ale Primului Război Mondial şi ale Marii Uniri, prin ascensiuni pe munţii reprezentativi ai României, dar şi în străinătate, depuneri de coroane la monumentele eroilor, afişarea de plăcuţe comemorative, ş.a.

Prima acţiune pe care Echipa Naţională Montană şi-o propune este escaladarea vf. Omu (2514 metri) din Munţii Bucegi, cu arborarea Drapelului Naţional, activitate ce va marca debutul activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului de celebrare a Centenarului Marii Uniri, precum şi aniversarea Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859.

Momentele istorice marcate

În planul de activităţi pentru anul acesta, Echipa Naţională Montană a Jandarmeriei Române şi-a planificat să marcheze momentele istorice importante: Unirea Basarabiei cu România - Ascensiune în Munţii Ceahlău - vf. Ocolaşu Mare (1907 m) şi arborarea Drapelului Naţional; -Luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Soveja - Ascensiunea şi parcurgerea Crestei Munţilor Făgăraş; arborarea Drapelului Naţional pe cel mai înalte vârfuri din ţară - vf. Moldoveanu 2.544 m, vf. Negoiu 2.535 m, vf. Viştea Mare 2.527 m şi vf. Lespezi 2.517 m; - Bătălia de la Mărăşeşti- Parcurgerea munţilor Carpaţi pe traseul dintre Postul de Jandarmi Montan Soveja (judeţul Vrancea ) şi Postul de Jandarmi Montan Slănic Moldova (judeţul Bacău) şi depunerea de coroane de flori la monumentele militarilor români căzuţi în Primul Război Mondial; - Intrarea României în război - Ascensiune montană pe vf. Elbrus din munţii Caucaz / Rusia, cel mai înalt vârf din Europa şi depunerea cu această ocazie a unei coroane de flori la monumentul soldaţilor români căzuţi în luptele din Al Doilea Război Mondial; - Luptele din Valea Jiului- Ascensiune în Munţii Parâng - vf. Parângul Mare (2519 m), arborarea Drapelului Naţional şi depunerea unei coroane de flori la monumentul soldaţilor români (Pasul Vâlcan - defileul Jiului) ; - Unirea Bucovinei cu România- Ascensiune în Munţii Rarău - vf. Rarău (1651 m) şi arborarea Drapelului Naţional; - 1 decembrie - Marea Unire - Defilare pe sub Arcul de Triumf şi arborarea Drapelului Naţional al echipei pe cel mai înalt vârf muntos din România.

Jandarmeria Română a fost alături de români, în momentele principale din istoria modernă şi în realizarea idealului naţional, prin participarea alături de Armata română la acţiunile şi marile bătălii purtate în Primul Război Mondial, precum şi la asigurarea ordinii necesare funcţionării României Mari, se mai arată în comunicat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel