EXCLUSIV  Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia

FOTO: Freepik @ruslan_ivantsov
FOTO: Freepik @ruslan_ivantsov

Adrian Vintilă, specialist în energie și board advisor Future Energy Leaders (FEL) România, a fost invitat în platoul DC News pentru a vorbi, printre altele, despre cea mai utilă metodă de încălzire a apartamentelor.

„Există o dezbatere foarte mare în spațiu public, care pleacă de la niște directive europene, la care și noi va trebui la un moment dat să ne aliniem, acelea care se referă la decarbonizarea sectorului rezidențial. Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia - sistemul centralizat de încălzire, la care vedem că unele orașe au renunțat și acum regretă, ar vrea să revină la el. Dar dacă ne referim strict la cele două, adică centrală electrică vs. centrală pe gaze, trendul este pe electric.

Gazul înseamnă poluare și va trebui, prin directivele europene, să fie scos din utilizarea casnică. Noi avem noroc că, în România, avem această pungă mare de gaz, proiectul Neptun Deep. Va trebui să valorificăm acel gaz, dar în sectorul industrial, din punctul meu de vedere, acolo unde banii se întorc în economie”, a declarat Adrian Vintilă.

Parlamentul European a adoptat, în lina martie, un plan ambițios pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care prevede eliminarea completă a centralelor termice de apartament pe bază de combustibili fosili până în 2040. Această decizie face parte dintr-o serie de măsuri ce vizează reducerea consumului de energie și îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor din Uniunea Europeană.

Conform noii directive, toate clădirile noi trebuie să aibă emisii zero începând cu 2030. Pentru clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice, această cerință se va aplica deja din 2028. Statele membre vor avea, de asemenea, posibilitatea de a lua în considerare întregul ciclu de viață al clădirilor, de la fabricarea materialelor de construcție până la eliminarea lor.

În ceea ce privește clădirile rezidențiale, directiva impune statelor UE să adopte măsuri pentru a asigura o reducere a consumului de energie primară medie cu cel puțin 16% până în 2030 și cu 20-22% până în 2035. În cazul clădirilor nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice, 16% dintre acestea trebuie renovate până în 2030, iar 26% până în 2033, utilizând cerințele minime de performanță energetică pentru identificare.

Un alt punct important al directivei este promovarea utilizării panourilor solare. Dacă este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, statele membre ar trebui să introducă treptat panouri solare în clădirile publice și nerezidențiale, precum și în toate clădirile rezidențiale noi, până în 2030.

„Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European. Începând din 2025, subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă, dar vor putea fi acordate stimulente pentru sistemele de încălzire hibride.

Clădirile agricole și cele de patrimoniu pot fi scutite de la aplicarea noilor norme. De asemenea, statele membre pot exclude clădirile protejate pentru valoarea lor arhitectonică sau istorică, clădirile utilizate temporar și lăcașurile de cult.

Directiva a fost adoptată cu 370 de voturi pentru, 199 împotrivă și 46 de abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE. Ulterior, toate statele membre vor trebui să își adapteze legislația națională conform noilor prevederi europene.

În momentul de față, nu există o interdicție explicită legată de folosirea centralelor termice de apartament în România, iar înainte de aprobarea oficială de către Consiliul UE, nu este clar dacă decizia Parlamentului European este o recomandare sau o obligație strictă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel