Centrele pentru copii din Târgu-Mureș, sancționate pentru condiții insalubre și nereguli grave

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

În urma neregulilor semnalate de presă, Inspecția Sanitară de Stat a demarat verificări în patru centre rezidențiale pentru copiii cu deficiențe neuro-psihiatrice din Târgu-Mureș, descoperind grave deficiențe igienico-sanitare, mobilier uzat și produse dezinfectante expirate. 

Citește și: Schema de compensare ar putea continua, dar cine va plăti prețul. Ce spune Sebastian Burduja

Inspectorii au aplicat sancțiuni de 32.000 de lei și au suspendat activitățile de alimentație colectivă și spălătorie până la remedierea problemelor. Două dintre centrele vizate au mai fost sancționate și în 2024 pentru condiții similare.

"Încă din data de 11.01.2025, ca urmare a neregulilor sesizate de presă privind centrele rezidențiale pentru copiii cu deficiențe neuro-psihiatrice din Târgu-Mureș, Inspecția Sanitară de Stat a dispus Serviciului Control din DSP Mureș, efectuarea de controale în centrele de profil din Târgu-Mureș, aparținând Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului aflată în subordinea Consiliului Județean Mureș.

 

Inspectorii sanitari au efectuat controale în cele 4 centre rezidențiale pentru copiii cu deficiențe neuro-psihiatrice, constatându-se condiții și circuite igienico-sanitare necorespunzătoare în blocurile alimentare și spălătorii, dotarea cu mobilier parțial uzat, produse dezinfectante expirate.

 

Pentru deficiențele constatate în cadrul verificărilor, inspectorii sanitari au aplicat  sancțiuni contravenționale în valoare de 32.000 de lei pentru neasigurarea circuitelor lenjeriei, pentru neefectuarea operațiunilor de curățenie și dezinfecție și neasigurarea circuitelor funcționale în unitățile de alimentație colectivă.

 

Au fost suspendate, până la remediere, activitățile de alimentație colectivă și de spălătorie în cadrul tuturor centrelor verificate.

 

Menționăm faptul că 2 din cele 4 centre rezidențiale pentru copii, au mai fost controlate anterior în cadrul acțiunii tematice de control, desfășurată în perioada 03.06.2024-28.06.2024, dispusă de Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății. Și în urma acestor controale, au fost constatate condiții igienico-sanitare necorespunzătoare și s-au aplicat sancțiuni", se arată într-un comunicat al instituției. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel