Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea a anunţat că săptămâna viitoare va începe testarea pentru coronavirus în laboratorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).
În momentul de faţă, diagnosticarea persoanelor din judeţul Tulcea suspecte de infectarea cu noul coronavirus se face în centre din Constanţa şi Bucureşti, iar autorităţile au început încă de acum o săptămână demersurile pentru ca analiza testelor să se realizeze la DSVSA.
"Testarea trebuie să se facă cu RT-PCR, va începe la DSVSA săptămâna viitoare, avem kiturile de extracţie şi le aşteptăm pe cele de amplificare. Amenajăm vestiarele şi filtrele de la DSVSA", se menţionează într-un comunicat transmis duminică de către reprezentanţii SJU.
Conducerea spitalului menţionează că în magaziile unităţii există stocuri de echipamente de protecţie pentru circa două săptămâni şi că zilnic aceste echipamente sunt distribuite pe secţii.
"Despre măştile de protecţie: cele simple le poartă tot personalul, cele cu filtre le poartă cei implicaţi în proceduri de tipul intubare, resuscitare, ventilaţie mecanică, bronhoscopie, traheotomie. (..) Despre combinezoane, acestea există în stocuri şi se folosesc doar când pacientul este suspect sau confirmat şi se efectuează manevre medicale", se arată în comunicatul SJU.
Potrivit Prefecturii judeţului, în Tulcea sunt 2.525 de persoane izolate la domiciliu şi 179 în carantină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu