Un centru pentru recuperarea militarilor întorşi din teatrele de operaţiuni ar putea fi realizat la Târgovişte.
Un centru pentru recuperarea militarilor întorşi din teatrele de operaţiuni ar putea fi realizat în locaţia fostului spital de la Mănăstirea Dealu din Târgovişte, consilierii locali urmând să dezbată acest subiect în şedinţa de săptămâna viitoare, a declarat, marţi, pentru Agerpres, primarul municipiului, Cristian Stan.
'Am primit o cerere din partea Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi din România în vederea transmiterii în folosinţă a locaţiei de la fostul spital de la Mănăstirea Dealu, care este în patrimoniul municipiului, pentru a se face un centru de recuperare pentru militarii întorşi din teatrele de operaţiuni, pentru militarii răniţi. Bineînţeles că am fost de acord cu această solicitare, în condiţiile în care este vorba despre singurul astfel de centru din România şi din Europa de Sud Est şi sper să se finalizeze cât mai repede', a precizat Cristian Stan.
Edilul a subliniat că solicitarea va fi supusă votului consilierilor locali, în şedinţa de săptămâna viitoare.
'Municipiul Târgovişte pune la dispoziţie exclusiv acea locaţie, urmând ca asociaţia, care are peste 30.000 de membri, să se ocupe de construirea acestui centru. Este o oportunitate bună şi pentru municipiul Târgovişte, discutăm de multe locuri de muncă şi discutăm despre un domeniu destul de delicat, de sensibil, astfel încât cred că este un proiect util pentru municipiul Târgovişte', a adăugat primarul Cristian Stan.
[citeste si]
Clădirile fostului spital municipal de la Mănăstirea Dealu au stat nefolosite câţiva ani, după desfiinţarea unităţii medicale. O asociaţie a avut în folosinţă locaţia, trebuia să facă unele investiţii pentru a construi un centru medical, însă nu a realizat lucrările necesare. Astfel, clădirile au revenit în patrimoniul municipalităţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu