Consiliul Judeţean(CJ) Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru extinderea şi modernizarea Drumului de Centură al municipiului Galaţi, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, şi reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţia semnând, miercuri, contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor.
Potrivit preşedintelui CJ Galaţi, licitaţia a fost adjudecată de asociere de cinci firme, două din judeţul Neamţ, una din judeţul Galaţi, una din Iaşi şi una din Sofia, Bulgaria.
"Avem contract de finanţare, avem proiectant şi constructori, astfel că în cel mai scurt timp vom da ordinul de începere a lucrărilor de extindere şi modernizare a Drumului de Centură. În primă fază, timp de cinci luni se va realiza proiectul tehnic, inclusiv pentru podul hobanat. Ulterior, proiectul tehnic trebuie aprobat într-o şedinţă a CJ Galaţi, după care vor demara la propriu lucrările. Cel mai probabil, în prima etapă se va lucra la podul hobanat, care va avea o lungime de aproape 500 de metri şi va scurta distanţa actuală a variantei ocolitoare a municipiului Galaţi cu aproximativ 2 kilometri. Trebuie precizat că lucrăm la procedurile pentru desemnarea unui expert care va realiza evaluarea finală a terenurilor şi clădirilor care vor fi expropriate. Lucrările la Drumul de Centură se vor desfăşura etapizat, fără a întrerupe total circulaţia. Vor fi însă momente de scurtă durată când traficul se va desfăşura pe o singură bandă de circulaţie", a declarat Costel Fotea.
Proiectul prevede extinderea la patru benzi, reabilitarea şi modernizarea întregii variante ocolitoare a municipiului Galaţi, construirea unui pod hobanat, reabilitarea trotuarelor, realizarea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, amenajarea a peste 6,5 km de piste pentru biciclişti, repararea şi reabilitarea podeţelor, amenajarea de spaţii verzi şi lucrări pentru siguranţa circulaţiei.
Termenul de implementare este de 25 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Bugetul total al proiectului este de 135.196.480 lei, suma care include contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, toate cheltuielile cu documentaţiile tehnice, precum şi plata tuturor cotelor şi taxelor legale. Asistenţa financiară nerambursabilă este în valoare de 132.492.550 lei, iar cofinanţarea CJ Galaţi este de 2.703.929 lei. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, apelul SUERD.
Pentru derularea tuturor lucrărilor, se vor efectua şi 56 de exproprieri de case şi afaceri, printre care şi trei benzinării. În total, este vorba despre 11.000 mp de teren şi 6.000 mp de construcţii, existând un buget iniţial de 7 milioane lei, alocat pentru despăgubirea celor ce urmează să fie expropriaţi.
Conform proiectului european, despăgubirile sunt asigurate de la UE (cheltuieli nerambursabile), în valoare maximă de 3 milioane de euro (10% din valoarea proiectului), însă dacă valoarea despăgubirilor va fi mai mare diferenţa de bani va fi asigurată de la bugetul CJ Galaţi.
"Chiar şi în cazul în care proprietarii nu vor accepta oferta de despăgubire a CJ-ului şi vor contesta în instanţă, aceştia tot vor expropriaţi, astfel încât proiectul să nu fie întârziat, urmând ca instanţa să decidă, ulterior, despăgubirile finale", a spus Fotea.
Vezi și: Trecerea BAC Galați este sufocată de gunoaiele aduse în urma inundațiilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News