Stephane Bancel, CEO-ul Moderna, a înregistrat profituri uriaşe în 2022, câştigând sute de milioane de dolari.
Publicitate
Concret, acesta a câştigat 393 milioane de dolari din acţiuni. În plus, acesta a beneficiat şi de o creştere salarială de 50%, până la 1,5 milioane de dolari pe an, dar şi de un bonus crescut. Bancel, în vârstă de 50 de ani, spune că va dona câştigurile obţinute de pe urma vânzării de acţiuni acţiunilor caritabile. Acesta deţine acţiuni în valoare de cel puţin 2,8 miliarde de dolari şi, de la finalul anului trecut, beneficiază şi de compensaţii în valoare de 1,7 miliarde de dolari.
Moderna este compania care a câştigat cel mai mult de pe urma pandemiei, dat fiind faptul că vaccinul împotriva SARS-COV2 a făcut preţul acţiunilor să crească masiv, iar Bancel şi alţi doi membri din Consiliul de Administraţie al companiei au devenit miliardari. Profiturile firmei au atras, însă, şi critici, iar acum deţinătorii de acţiuni la Moderna sunt rugaţi să voteze împotriva noului plan de compensaţii la întâlnirea anuală a acţionarilor, din 3 mai.
Moderna spune, însă, că salariile lui Bancel şi ale altor angajaţi de top au fost crescute "pe merit", arătând şi că acţionarii au fost cei care au votat, în majoritate covârşitoare, planul de compensaţii din 2022. Salariul este "potrivit în lumina creşterii vizibilităţii companiei, dar şi a responsabilităţii crescute pentru conducătorii Moderna", arată compania, conform Washington Post.
Compania a generat venituri de 18,5 miliarde de dolari în 2021, de 300 de ori mai mari decât în 2019, iar Comitetul de Conducere al Moderna este unul din doar cinci din lume unde trei directori deţin peste 1 miliard de dolari în acţiuni. Printre celelalte companii în această situaţie sunt Alphabet, Berkshire Hathaway şi Estee Lauder.
Aceste creşteri vin, însă, şi cu consecinţe. Moderna a cheltuit peste 1 milion de dolari pe an pentru securitatea lui Bancel, din cauza a ceea ce el numeşte "mediu ameninţător crescut, în contextul producţiei vaccinului COVID-19".
În 2013, Bancel a primit 4,5 milioane de acţiuni la 99 de cenţi bucata, însă până în 2021 aceste acţiuni au crescut la o valoare de peste 1 miliard de dolari.
"Moderna a dat familiei mele siguranţă financiară, una la care nu am visat niciodată şi pe care, sincer, nu am căutat-o niciodată", a declarat Bancel în 2022.
Brian Cadman, profesor de contabilitate la Universitatea Utah, spune că oferirea de acţiuni membrilor executivi fără să le ceri îndeplinirea unor ţinte de performanţă, precum profit pentru companie, este neobişnuit.
"Aş spune chiar că e ceva arhaic. Mi se pare că le oferă aceste acţiuni mai mult pentru a se asigura că aceste persoane nu vor pleca din companie", a spus Cadman, conform sursei citate.
Conform companiei, Bancel şi alţi membri executivi ies în câştig doar dacă şi alţi acţionari câştigă. În 2022, când acţiunile Moderna au scăzut cu 29%, Bancel a pierdut bani, undeva la 306 milioane de dolari. În anul anterior, însă, când acţiunile crescuseră cu 143%, acesta câştigase 793 milioane de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu