CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a avertizat că oamenii ar putea avea nevoie de a patra doză de vaccin Covid-19 la toamnă, dat fiind faptul că eficacitatea dozelor booster va scădea, probabil, în timp.
Publicitate
CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, a declarat joi că eficacitatea dozelor booster împotriva Covid-19 probabil va scădea în timp. Pentru a-și crește protecția, oamenii ar putea avea nevoie de a patra doză la toamnă, a atras atenția Bancel.
Stephane Bancel a afirmat că persoanele care au primit doza de rapel toamna trecută vor avea suficientă protecție, cel mai probabil, pentru a trece cu bine iarna, potrivit CNBC.
Cu toate acestea, CEO-ul Moderna a spus, intervievat fiind de Goldman Sachs, că eficacitatea dozelor booster va scădea probabil în decurs de câteva luni, similar cu ceea ce s-a întâmplat cu primele două doze.
"Încă cred că vom avea nevoie de rapeluri în toamna lui ’22 și după.”, a spus Stephane Bancel.
El a adăugat că persoanele în vârstă sau cu comorbidități ar putea avea nevoie de rapel anual pentru anii următori.
"Credem că acest virus nu va dispărea.", a mai spus Bancel. "Va trebui să trăim cu asta."
Administraţia pentru alimente şi medicamente a Statelor Unite (FDA) a anunţat vineri că a redus cu o lună, la cel puţin cinci luni, intervalul între prima serie de două doze de vaccin Moderna şi administrarea dozei booster cu acelaşi ser în cazul persoanelor de 18 ani şi peste această vârstă, transmite Reuters, conform Agerpres.
'Vaccinarea este cea mai bună apărare a noastră împotriva COVID-19, inclusiv a variantelor în circulaţie, şi scurtarea duratei de timp între finalizarea seriei iniţiale şi o doză booster poate ajuta la reducerea scăderii imunităţii', a afirmat Peter Marks, directorul Centrului pentru evaluare şi cercetare biologică al FDA.
Decizia survine după cea comunicată luni de FDA de a scurta de la şase la cinci luni intervalul de timp necesar până la administrarea dozei booster a vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, agenţia americană explicând că modificarea poate oferi o mai bună protecţie împotriva variantei Omicron înalt transmisibile a SARS-CoV-2. (Știrea, AICI.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu