Juriul selecţiei Cerbul de Aur a ales concurenţii ediţiei din acest an a evenimentului.
Organizatorii Cerbul de Aur 2018 au decis ca pe scena concursului să urce mai mulţi concurenţi - 18, ca urmare a numărului mare de înscrieri. În perioada următoare, concurenţii îşi aleg piesa în limba română pe care o vor interpreta pe scena de la Braşov, se arată într-un comunicat de presă primit le redacție.
”Cerbul de Aur îşi prezintă concurenţii ediţiei 2018, după ce juriul a deliberat şi a ales interpreţii care vor intra în concurs pentru Marele Trofeu al Festivalului Internaţional. Organizat de Televiziunea Română, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va fi transmis în direct pe TVR 1 şi TVR Moldova, în perioada 29 august – 2 septembrie.” se arată în document.
După analiza materialelor transmise de cei peste 110 candidaţii înscrişi în selecţie, membrii juriului i-au ales pe cei 18 concurenţi, faţă de 15, cât era prevăzut iniţial, care vor urca pe scena de la Braşov.
Lista concurenți Cerbul de Aur 2018
Astfel, pentru ediţia aniversară, juriul selecţiei a ales pentru a urca pe scena prestigiosului Festival 18 interpreţi din 14 ţări şi România. Aceştia sunt:
1. Inis Neziri (Albania)
2. Amaliya Margaryan (Armenia)
3. Kaye Olivier Fabian C (Belgia)
4. John Karayiannis (Cipru)
5. Kelly-Joyce Bale (Franţa)
6. Ryan O'Shaughnessy (Irlanda)
7. Omer Netzer (Israel)
8. Damiano Borgi (Italia)
9. Tiziana Camelin (Italia)
10. Dinara Kairova (Kazakhstan)
11. Antonia Gigovska (Macedonia)
12. Karl William Lund (Marea Britanie)
13. Lidia Isac (Republica Moldova)
14. Dora Gaitanovici (România)
15. Ovidiu Anton (România)
16. Raluca Blejusca (România)
17. Sebastian Schmidt (San Marino)
18. Jorge Gonzalez (Spania).
Cei 18 artişti care vor intra în Concursul Cerbul de Aur 2018 au fost aleşi de juriul selecţiei, format din Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu - jurnalist de specialitate radio şi tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor - compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului.
Următoarea etapă
Următoarea etapă pentru cei 18 concurenţi este alegerea piesei din repertoriul românesc pe care o vor interpreta pe scena de la Braşov, din lista pusă la dispoziţie de organizatori pe site-ul cerbuldeaur.ro, la secţiunea dedicată.
Concursul Festivalului va debuta joi, 30 august, urmând ca, pe 1 septembrie, să aflăm numele laureaţilor ediţiei din acest an.
Pe lângă Marele Trofeu, în valoare de 25 de mii de euro, la această ediţie aniversară, concurenţii pot câştiga alte opt premii:
* Premiul I
* Premiul al II-lea
* Premiul al III-lea
* Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti
* Premiul Braşovului
* Premiul Publicului
* Premiul Presei Festivalului
* Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.
Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2018 va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfăşurare de gală, cu numeroase premii, a căror valoare totală este de 65 de mii de euro. Dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.
Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical. Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.
Vezi și: Cerbul de Aur 2018. Cine va urca pe scenă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu