Organizatorii Festivalului Internațional Cerbul de Aur de la Brașov au anunțat cine sunt prezentatorii ediției din acest an.
Eda Marcus, prezentatoare a Ştirilor sportive TVR, şi actorul Elvin Dandel prezintă ediţia din acest an a Cerbului de Aur.
Potrivit unui comunicat al TVR, Eda şi Elvin vor prezenta cele două zile de concurs din cadrul festivalului (22 - 23 august) şi Seara de Gală (24 august).
"Nu am ratat nicio ediţie şi îmi aduc aminte de momentul în care Cerbul de Aur era câştigat de Monica Anghel, în 1996, iar eu, în vârstă de 14 ani, eram în public. Eram atât de emoţionată şi plângeam de fericire, gândindu-mă timid că poate cândva, când voi creşte mare, voi avea ocazia să fiu şi eu parte din ceea ce înseamnă Cerbul de Aur. Şi am avut! La ani distanţă, am lucrat ca redactor pentru festival, iar acum voi fi pe scenă!", a declarat Eda Marcus.
Şi Elvin Dandel, fiul lui Ricky Dandel, s-a arătat încântat să se afle pentru a doua oară pe scena festivalului ca prezentator.
"Sunt foarte fericit să fiu pentru a doua oară pe scena festivalului în calitate de prezentator, să simt de aproape pulsul acestui eveniment de tradiţie", a afirmat Elvin, care îşi aminteşte şi de prima sa apariţie la Cerb, în 1996.
"Aveam 15 ani şi am interpretat alături de tatăl meu cunoscuta 'Periniţa', într-o prelucrare techno, aranjament care mi-a aparţinut, show-ul nostru fiind chiar în deschiderea recitalului lui Tom Jones", şi-a amintit el, potrivit comunicatului.
A 19-a ediţie a Festivalului Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22 - 25 august, la Braşov, şi va aduce pe scena din Piaţa Sfatului mari artişti ai muzicii din România şi din străinătate, primele nume anunţate de organizatori fiind Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News