Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", a tras un semnal de alarmă privind ce va urma în lunile ce vin, în contextul pandemiei.
"Eu aş vrea să înceteze această polemică referitoare la ATI, că dacă primesc sau nu terapie antivirală, pentru că un pacient care nu este pozitiv în momentul în care ajunge în ATI pentru virus nu primeşte Remdesivir. Nu are de ce. Este un tratament care se aplică pacienţilor care au virus. Eu nu aș vrea să fac medicină prin televizor, dar nici să las pe alţii care îşi dau cu presupusul despre ce avem noi de făcut în terapiile intensive din România. Cei care au de făcut terapie intensivă în România ar face bine să pregătească oamenii şi să dea posibilitatea ca o serie de alţi specialişti care nu sunt specialişti în terapie intensivă să poată face un modul rapid de pregătire pentru că ceea ce va veni în lunile următoare.... va fi vai de capul nostru. Scurt şi cuprinzător", a spus Streinu-Cercel în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu