ALEGERI LOCALE parțiale, 27 iunie, probleme la VOT. MAI, bilanț sesizări și AMENZI

Pexels
Pexels

Zece persoane sunt cercetate în cadrul unor dosare penale pentru fapte comise pentru a frauda sau perturba procesul electoral desfășurat pe 27 iunie. 

Ministerul Afacerilor Interne informează, într-un comunicat de presă, că 10 persoane sunt cercetate pentru săvârşirea unor posibile fapte de natură penală având legătură cu votarea la alegerile parţiale de duminică, acestea referindu-se la coruperea alegătorilor, fraudă la vot, împiedicarea dreptului de a alege sau a fi ales şi violarea confidenţialităţii votului, scrie Agerpres. 

Conform sursei citate, "alegerile locale parţiale se desfăşoară fără incidente deosebite în ceea ce priveşte asigurarea ordinii publice", iar pe parcursul acestei zile, angajaţii MAI au verificat şi au gestionat cu celeritate toate sesizările privind evenimentele electorale, în contextul organizării alegerilor locale parţiale din 36 de localităţi din 23 de judeţe pentru funcţia de primar, respectiv pentru un consiliul local".

"De la începutul procesului de vot, au fost înregistrate 83 de sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral. Cele mai multe dintre acestea privesc fotografierea sau filmarea buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului la vot şi continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. De asemenea, au fost înregistrate patru sesizări în ceea ce priveşte coruperea alegătorilor, patru sesizări referitoare la sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianţe politice, alianţe electorale sau candidaţi independenţi, trei sesizări de turism electoral şi câte o sesizare de fraudă la vot, tulburarea liniştii publice, împiedicarea liberului exerciţiu de a alege sau a fi ales, violarea confidenţialităţii votului. Fiecare situaţie sesizată a fost verificată cu promptitudine de angajaţii MAI. 42 dintre sesizări nu s-au confirmat", precizează comunicatul MAI.

Amenzi de peste 20.000 de lei

În urma verificărilor, au fost constatate 33 de contravenţii şi s-au aplicat amenzi în valoare de 25.200 de lei. În alte 7 situaţii, se efectuează cercetări pentru săvârşirea unor posibile fapte de natură penală. Infracţiunile constatate, pentru care sunt cercetate 10 persoane, se referă la coruperea alegătorilor, fraudă la vot, împiedicarea dreptului de a alege sau a fi ales şi violarea confidenţialităţii votului, se arată în comunicat.

Sursa citată indică o serie de exemple de astfel de situaţii gestionate:

- În judeţul Bacău a fost înregistrată o sesizare despre faptul că la cele 4 secţii de votare, amplasate pe raza satelor Tamaşi, Chetriş şi Furnicari sunt persoane care, sub pretextul că iau temperatura alegătorilor, le sugerează acestora să voteze un anumit candidat. În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt;

- În judeţul Dolj, în oraşul Filiaşi, o persoană a fost surprinsă, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, că a făcut o poză cu telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, buletinului de vot. În urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana, şi sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 600 de lei;

- Tot în judeţul Dolj, ca urmare a unei verificări în sistemul informatic, s-a stabilit că o persoană şi-a exercitat dreptul de vot la o secţie din comuna Sadova, fără a avea acest drept. În fapt, persoana respectivă s-a prezentat la secţia de votare şi a votat folosind un document de identitate anulat. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot;

- În judeţul Galaţi, oraşul Târgu Bujor, în urma unei sesizări prin SNUAU 112, o persoană a fost depistată că a fotografiat buletinul de vot. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional;

- În judeţul Ilfov, la o secţie de votare din satul Şindriliţa, un grup de persoane au fost implicate într-un conflict, în context electoral. La faţa locului s-au deplasat echipaje din poliţişti care au aplanat conflictul, în urma căruia nu au rezultat persoane rănite sau distrugeri de bunuri. Faţă de persoanele implicate a fost luată măsura sancţionării contravenţionale;

În comuna Găneasa, judeţul Ilfov, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor, în urma unei plângeri scrise, cu privire la promisiunea unor persoane de a oferi o sumă de bani, pentru a vota un anumit candidat.

MAI reaminteşte că pentru ziua votului au fost mobilizaţi aproximativ 1.500 de angajaţi ai săi. Personalul MAI rămâne în dispozitiv pentru a verifica, şi în continuare, toate sesizările primite şi pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secţiilor de votare, până la încheierea votării, dar şi după acest moment, pentru asigurarea securităţii transportului materialelor rezultate în urma procesului de votare şi a dosarelor întocmite de birourile electorale, către birourile electorale judeţene.

"Conducerea Ministerului Afacerilor Interne transmite mulţumiri efectivelor mobilizate astăzi pentru modul în care şi-au îndeplinit atribuţiile, dând dovadă de profesionalism şi imparţialitate în gestionarea tuturor sesizărilor, inclusiv a celor privind producerea unor incidente electorale", se mai afirmă în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel