Cătălin Ţucureanu, cercetător la Institutul Cantacuzino, spune că doza 3 a vaccinului anti COVID-19 ar putea asigura imunitate timp de câţiva ani.
Acesta a combătut informaţiile false care circulă despre efectele adverse ale vaccinului.
"În primul rând, le avem pe cele care frizează patologicul, de genul „ne cresc solzi după vaccin”, dar şi unele mult mai periculoase, care par documentate ştiinţific şi din acest motiv sunt foarte eficiente.
Primele sunt mai uşor de demontat pentru că acestea ar necesita o reinventare a biologiei, mai ales că persoanele care le-au lansat nu au precizat şi în cât timp de la vaccinare şi după a câta doză ne cresc solzii. Glumesc, evident, dar, repet, aici frizăm patologicul. Apoi, tot în această categorie avem şi mitul că ni se implantează un cip la vaccinare. Păi, ar trebui întrebat un informatician ce ar putea face, ce informaţii ar putea conţine, un cip minuscul care poate trece cu lejeritate printr-un ac de seringă atât de fin precum cele folosite la vaccinare.
A doua categorie de mituri, cele documentate chipurile din punct de vedere ştiinţific... Vaccinul ne otrăveşte cu mercur, de exemplu. Din păcate, acestea care sunt oarecum tangenţiale cu adevărul sunt mult mai eficiente în rândul celor predispuşi să le creadă. În timp, mercurul a fost în componenţa multor vaccinuri. Avea un rol bine definit de conservant, de a preveni creşterea microbiană. Cu trecerea anilor, tehnologiile de producţie s-au îmbunătăţit şi nu a mai fost nevoie să folosim conservanţi pentru a le menţine vaccinurilor stabilitatea pe termen lung. Astfel, s-a ajuns ca acum vaccinurile să nu mai conţină, cu mici excepţii, mercur, care oricum nu era dozat în cantităţi care să ne pună sănătatea în pericol. Cert este că cele patru vaccinuri anti-COVID-19 autorizate la nivel UE, Comirnaty – Pfizer-BioNTech, Spikevax – Moderna, Vaxzevria – AstraZeneca şi Janssen – Johnson & Johnson nu conţin mercur", a declarat Cătălin Ţucureanu pentru Adevărul.
Întrebat când ne vom opri din vaccinarea anti COVID-19, cercetătorul a arătat care este principala problemă.
"Aceste vaccinuri au fost concepute pentru un răspuns rapid la pandemie, dar s-a constat că după şase luni scade protecţia împotriva infecţiei şi s-a apelat la booster. Este posibil ca după această doză a treia să vorbim de un impuls imun solid care durează mai mult timp, la nivelul anilor, poate, dar studiile sunt în curs. S-ar putea să fie necesar un rapel la câţiva ani, dar nu este cert. Acum mai este o problemă. Vorbesc de apariţia unei variante a virusului care poate „ocoli” parţial imunitatea produsă de vaccinul realizat deja. Atunci s-au putea decide realizarea unui rapel cu o variantă a vaccinului adaptată la noile caracteristici ale virusului, care va modifica şi imunitatea noastră după „calapodul” viral", a mai precizat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News