Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au reușit să identifice primele stele apărute în Univers. Distanța până la acestea este direct proporțională cu vechimea lor.
Autor: Andreea Sevici
Nu a durat mult de la Big Bang până la naşterea primelor stele în Univers. „Universul timpuriu, format doar din gaz şi materie întunecată, a început să arate ca în zilele noastre, cu stele şi galaxii, într-un timp scurt. Este uimitor cât de repede s-au format corpurile cereşti”, a explicat Robert Simcoe, profesor de fizică la MIT, potrivit dailygalaxy.com.
La câteva minute după Big Bang, protonii și neutronii au intrat în coliziune, în urma fuziunii nucleare rezultând heliul și hidrogenul. În timp ce Universul se răcea, hidrogenul a rămas principalul element prezent. Carbonul și oxigenul au apărut mult mai târziu.
Cu ajutorul celui mai îndepărtat nucleu galactic cunoscut până acum, un un quasar aflat la peste 13 miliarde de ani-lumină de Pământ, cercetătorii au văzut cum arăta Universul la doar 750 de milioane de ani de la formare. Quasarul nu conţine niciunul din elementele grele care au apărut după răcirea Universului.
„Primele stele se vor fi format în puncte diferite din Univers, nu s-au «aprins» toate în acelaşi timp”, a precizat reprezentantul MIT. Niciun corp ceresc identificat până astăzi nu are o vechime mai mare de 11 miliarde de ani.
Majoritatea oamenilor de știință spune că secvențele formării Universului au fost explozia, acum 14 miliarde de ani, expulzarea unor cantităţi uriașe de energie şi materie, urmând naşterea Universului şi expansiunuea sa accelerată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu