Naşterea prematură, influenţată de bacteriile tractului reproductiv

Cercetătorii au descoperit o legătură între bacteriile tractului reproductiv şi naşterea prematură.

Femeile cu risc de naştere prematură ar putea fi identificate prin examinarea bacteriilor care se află în tractul lor reproductiv, sugerează un studiu care a constatat că modificări subtile ale bacteriilor vaginale ar putea fi strâns legate de naşterea înainte de termen, după mai puţin de 37 de săptămâni de sarcină, relatează miercuri Press Association.

Rezultatele cercetărilor arată că o modificare în mixul de obicei sănătos de bacterii a avut tendinţa de a coincide cu ruperea timpurie a apei. De asemenea, a crescut riscul de complicaţii atât pentru mamă, cât şi pentru copil, inclusiv o posibilitate mai mare de septicemie - un răspuns 'şoc' potenţial letal la infecţie - pentru nou-născuţi.

Bacteriile dominante

'Acest studiu este unul dintre primele care arată că aproximativ jumătate dintre femeile gravide pot avea o microbiotă vaginală dezechilibrată înainte de ruperea prematură a apei, ceea ce dovedeşte rolul bacteriilor în unele cazuri de naşteri premature, a declarat David MacIntyre, de la Imperial College din Londra.

'În mod esenţial, descoperirile noastre identifică două grupuri diferite de femei cu ruptură prematură a membranei - un grup în care antibioticele ţintite pot fi benefice şi altul în care acelaşi tratament poate fi de fapt dăunător'. Echipa de cercetători a analizat probe prelevate de la 250 de femei gravide cu şi fără factori de risc de naştere prematură. Din acest grup, 27 au născut prematur. Alte probe au fost luate de la un alt grup mai mic, de 87 de femei, observate la spital după ruperea prematură a membranei. Studii anterioare au arătat că, în timpul sarcinii, bacteriile care colonizează vaginul devin mai puţin diverse şi sunt dominate de speciile de Lactobacillus.

Abordare mai personalizată

Studiul actual, publicat în revista BMC Medicine, a arătat că ruperea timpurie apei a fost asociată cu scăderea nivelurilor de Lactobacillus şi cu creşterea altor tipuri de bacterii. În timp ce tratamentul standard cu antibiotice a contribuit la reducerea infecţiei la majoritatea femeilor ale căror membrane s-au rupt devreme, pentru unele s-a dovedit a fi dăunător. Acest lucru s-ar putea datora medicamentelor care elimină 'bacteriile bune' şi le lasă pe cele mai periculoase să le ia locul, spun cercetătorii.

'Rezultatele noastre sugerează că o abordare mai personalizată vizând doar femeile care ar putea beneficia de pe urma antibioticelor se poate dovedi mai benefică decât actuala abordare 'un tratament care se potriveşte tuturor, a declarat Richard Brown, de asemenea de la College Imperial. Profesorul Siobhan Quenby, de la Colegiul Regal de Obstetrică şi Ginecologie, este de părere că sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina legătura dintre bacteriile vaginale şi naşterea prematură. Dacă se confirmă, atunci se pot face schimbări în tratamentul recomandat în cazul ruperii premature a membranei, care este în prezent acelaşi pentru toate femeile.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel